Francezul Michael Sadde, unul dintre bravii cavaleri străini care au luptat la Campionatul Mondial de turnir organizat în Cetatea Oradea, în cadrul Festivalului Medieval, a câștigat titlul de campion mondial după o luptă crâncenă.

Finala campionatului a fost disputată duminică după amiază, iar pentru râvnitul titlu s-au luptat cavalerii Marc Hamel din Canada, Pierre-Emmanuel Fabrigli din Italia, Thomas Menou din Franţa şi Michael Sadde tot din Franţa.

Câştigătorul turnirului a fost decis chiar în ultimul atac, când Michael Sadde a rupt lancea în armura canadianului Marc Hamel.

Imediat după ce a fost declarat campion mondial, acesta a anunţat că este ultima competiţie la care participă în calitate de cavaler.

La microfon, heraldul turnirului a detaliat publicului că Sadde este veteran al armatei franceze şi un cavaler experimentat.

„Pentru mine, va fi ultimul meu turneu internaţional. Am făcut o promisiune unei femei, pe care o iubesc foarte mult, că mă voi lăsa de turnir, o meserie pasionantă şi periculoasă. Aceste cuvinte merg foarte bine împreună. Pentru caii mei este ultimul turnir pentru că au muncit foarte mult. Predau ştafeta celor foarte tineri, care sunt foarte motivaţi şi care vor fi mai buni decât mine, sunt sigur", a spus Sadde, care a primit la finalul turnirului şi trofeul de campion, în aplauzele celor aflați în tribune.

La final au mai fost premiaţi şi reprezentanţii ordinelor care au câştigat la diferite jocuri vânătoreşti, iar apoi toţi oştenii, menestrelii, domniţele, scutierii şi bufonul au salutat mulțimea, la fel cum au făcut-o și regele, regina şi prelatul care au urmărit toate întrecerile și spectacolele Festivalului Medieval de la Oradea.

În public s-a aflat și un cuplu venit tocmai din București pentru acest eveniment. „Am fost impresionați de grandoarea festivalului și de turnir. Ne-am luat câteva zile libere doar pentru a venit aici și am fost impresionați. Am trăit timp de câteva ore într-un sat medieval”, a povestit Cristiana.

Festivalul Medieval Oradea s-a încheiat cu un concert al trupei de rock alternativ Omul cu Şobolani.

"Ne bucurăm să ne vedem după 26 de ani, aici în Oradea!", a spus solistul trupei în faţa fanilor săi care au cântat alături de ei cele mai cunoscute piese.

Festivalul Medieval din Oradea a fost organizat de Visit Oradea şi Primăria Municipiului Oradea în parteneriat cu Asociaţia Deus Vult.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!