Renumitul dirijor Tiberiu Soare deschide marți, 19 martie, ora 19, a XIII-a ediție a Festivalului Primăverii, la Filarmonica de Stat Oradea.

Concertul cuprinde lucrări de G. Enescu: Preludiu la unison din suita nr. 1 în Do major, S. Prokofiev: Concertul pentru pian nr. 3 în Do major, G. Puccini: Aria „O mio bambino caro” din Opera Gianni Schicchi, Aria „Quando men vo” din Opera La bohème și de C. Gounod: Aria „Je veux vire” din Opera Romeo și Julieta și Muzică de balet din Faust.

Invitate sunt două soliste din Japonia, Ako Tanaka și Momoka Ando, soprană și, respectiv, pianistă.

„Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri ale Filarmonicii de Stat Oradea este Festivalul Primăverii. Anotimpul începutului, al speranței, al frumosului care înflorește, al dorinței care prinde aripi, anotimpul celor visători și al celor încrezători, anotimpul care trezește întreaga lume la viață! În câte feluri poate fi descrisă primăvara? La Oradea, ea este descrisă cum nu se poate mai frumos: Prin muzică! Natura își găsește în fiecare an noi modalități de a-și cânta muzica și a-i încânta pe cei care își deschid sufletul să o asculte. Așa și artiștii Filarmonicii de Stat Oradea, și invitații lor doresc să inspire publicul prin sonorități primăvăratice și să aducă frumosul în sufletul tuturor prin această formă unică de exprimare, prin muzică”, prezintă organizatorii evenimentul.

Festivalul cuprinde în total șase evenimente, concerte simfonice și recitaluri, care se vor desfășura pe parcursul a 2 săptămâni.

Vor urca pe scena Enescu-Bartok Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea și invitații, dirijori, instrumentiști și soliști vocali care concertează pe marile scene din România și din lume.

Astfel, după concertul de deschidere, miercuri, 20 martie, ora 19, va susține un recital Cvartetul Ad Libitum, adică Ionuț Ștefănescu, la flaut, Ștefan Mereuță, vioară, Bogdan Bișoc, la violă, și Filip Papa, violoncel.

Joi, 21 martie, de la aceeași oră, același Tiberiu Soare va conduce concertul „Primăvara armonică”, de data aceasta invitați fiind alți doi renumiți soliști: Bogdan Zvorișteanu, la vioară, și Răzvan Suma, la violoncel.

În a doua săptămână, evenimentele se vor desfășura tot marți, miercuri și joi, de la ora 19, iar pe scenă vor urca invitați exclusiv din Japonia.

Biletele costă între 15 și 50 de lei, în funcție de eveniment, categorie și loc, dar comunicatorii Filarmonicii au transmis că instituția a pus la dispoziție și pachete mai rentabile pentru cei care doresc să participe la toate cele 4 concerte și 2 recitaluri, la prețuri între 130 și 150 de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!