E lumea copilăriei în acest sfârşit de săptămână, la ERA Park. Sâmbătă, 25 martie, între orele 17.00 şi 19.30, sub cupola centrului comercial va fi plin de culoare şi de veselie. Nu de alta, dar mascota BombonERA îi invită pe cei mici la Festivalul Primăverii, un mega-eveniment cu multe jocuri, ateliere de creaţie, dans şi multe suprize!

Deschide-ţi mintea şi sufletul şi vino să participi, alături de cei mici, la jocurile copilăriei: elastic, şotron, jocuri cu cercuri Hula Hop, modelaj de baloane, aruncare la ţintă, dar şi la curse de avioane de hârtie!

Supravegheaţi de BombonERA şi de prietenii ei Masha, Buburuza, Pisoi si Şopi, micuţii vor putea fi pictaţi pe faţă şi vor putea confecţiona, între altele, brăţări şi coliere, dar şi fluturaşi din popcorn, rămurele cu floricele şi alte decoraţiuni drăguţe de primăvară.

De precizat că primii 100 de copilaşi care vor participa la eveniment vor primi popcorn gratuit din partea organizatorilor de la ghereta special amenajata.

Distracţia e garantată! Şi, ca de obicei, intrarea este gratuită pentru toată lumea.

"Vă aşteptăm cu drag!", au transmis reprezentanţii centrului comercial.