Ediţia a X-a a Festivalului Primăverii debutează joi, de la ora 19, la Filarmonica de Stat Oradea cu un concert simfonic condus de renumitul dirijor Horia Andreescu, dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti. Programul primei seri cuprinde Uvertura "Tragica" în re minor op. 81 şi Simfonia a IV-a în mi minor, op. 98, de Johannes Brahms.

Mesaj de speranţă

Festivalul continuă vineri, de la ora 18, cu un eveniment ce se doreşte un mesaj romantic de speranţă, susţinut de Opera Naţională Română din Timişoara (foto): "Cânt şi cuvânt în romantism". Soliştii Gabriella Varvari – mezzosoprană, Cosmin Ifrim – tenor, Alexandru Moisiuc - bas, Angela Balici şi Traian Moldovan, la pian, vor interpreta lucrări romantice celebre de Mozart, Wagner, Richard Strauss şi Franz Schubert, ce descriu în paralel viaţa şi moartea, ca antiteză inspirată de forţa supremă a dragostei.

(sursa foto: romania-muzical.ro)

Festivalul va continua săptămâna viitoare, marţi, 22 martie, de la ora 19, cu concertul Cameratei Michael Haydn, sub bagheta dirijorului Cristian Lupeş (foto), în program fiind lucrări de Corelli, J. S. Bach şi J. Suk.

Joi, 25 martie, renumiţii Tiberiu Soare, dirijor, şi Răzvan Suma violoncelist, împreună cu orchestra Filarmonicii, vor încheia Festivalul Primăverii cu Suita din "Codex Caioniˮ pentru orchestră de coarde, de Voiculescu, Două piese pt. violoncel şi corzi "Kichoˮ şi "Adios Noninoˮ - orchestraţie Julián Caeiro, de A. Piazzolla (100 de ani de la naşterea compozitorului) şi Divertisment pentru orchestră de coarde, de Bartók (140 de ani de la naşterea compozitorului).

Festival cu tradiţie

Ajuns la cea de-a X-a ediţie, Festivalul Primăverii a devenit o tradiţie a Filarmonicii de Stat Oradea, prin colaborarea cu violonistul-profesor, dirijor Ciprian Marinescu, stabilit în Osaka (Japonia) şi prin relaţiile strânse de prietenie ale acestuia cu somităţi ale vieţii muzicale româneşti. "Sperăm ca acest festival să aducă multă bucurie şi primăvara mult aşteptată în sufletele spectatorilor Filarmonicii", precizează organizatorii.

Totodată aceştia adaugă că, în cazul în care CJSU Bihor va emite un comunicat privind interzicerea desfăşurării evenimentelor cu public, din cauza incidenţei crescute a cazurilor de Covid-19 în Oradea, concertele vor fi înregistrate şi difuzate a doua zi în mediul online, excepţie făcând evenimentul din data de 19 martie, care va fi amânat. În acest caz, contravaloarea biletelor cumpărate se va putea recupera la casieria instituţiei.

Abonamentele sunt valabile la toate concertele Festivalului.