În Oradea, mijlocul lunii iulie este rezervat muzicii de pian. O fundaţie culturală înfiinţată în Elveţia va organiza, în perioada 13-16 iulie, prima ediţie a Festivalului Résonnance, un eveniment dedicat tinerilor pianişti al căror talent a fost remarcat în ţară şi străinătate.

Pe lângă tineri învăţăcei din Oradea, Timişoara şi Bucureşti, melomanii îi vor putea vedea, gratuit, pe scenă pe câţiva dintre maeştrii acestora, interpretând compoziţii semnate de Schubert, Brahms şi Chopin.

Şansa la scenă

Asociaţia culturală şi umanitară Résonnance a fost înfiinţată în anul 1998, în Elveţia, de pianista Elizabeth Sombart, eleva celebrului dirijor şi compozitor român Sergiu Celibidache. În timp, aceasta a reuşit să-şi extindă proiectul în Franţa, Spania, Belgia, Liban şi Italia, iar din 2013, fundaţia ei are o filială şi în România. Misiunea acesteia este să ducă muzica în locuri "de solidaritate", adică în cămine de bătrâni sau de oameni nevoiaşi, care nu au acces la astfel de spectacole, precum şi să-i promoveze pe tinerii pianişti de excepţie. Cum anume? Prin cursuri şi turnee gratuite în ţară şi străinătate.

Şcoala are sediul în Bucureşti şi este condusă de sătmăreanca Lavinia Dragoş, soţia directorului Liceului Greco-Catolic din Oradea, Alexandru Dragoş. În perioada 13-16 iulie, ea organizează la Oradea prima ediţie a Festivalului Résonnance, un eveniment care se va adresa atât tinerilor pianişti, cât şi publicului larg. "Timp de patru zile, mai mulţi copii şi adolescenţi talentaţi din Oradea, Timişoara şi Bucureşti vor participa, gratuit, la cursuri, masterclass-uri şi concerte", spune Alexandru Dragoş, directorul Liceului Greco-Catolic, care va fi gazda cursurilor. Tinerii talentaţi vor studia aici pianul şi fenomenologia muzicală alături de elveţianul Jean Claude Denervaud, directorul Centrului Internaţional de Studiu al Pedagogiei Résonnance.

Recitalul pianiştilor 

Cei mai talentaţi dintre ei vor avea şi reprezentaţii în cadrul festivalului. Asta, deoarece programul ediţiei I a Résonnance Oradea cuprinde mai multe concerte cu intrare gratuită. Spectacolul de deschidere este programat pe 13 iulie, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria. Pe scenă va urca, întâi, tocmai maestrul elveţian Jean Claude Denervaud, care va interpreta fragmente din "Impromptu" de Franz Schubert, "Rapsodia nr. 2" de Johannes Brahms, "Balada nr. 3" de Frédéric Chopin, precum şi din "Variaţiuni serioase" de Felix Mendelssohn Bartholdy. De asemenea, orădenii vor putea audia "Cvintetul cu pian nr. 2" de Antonín Dvorak, în interpretarea pianistei Lavinia Dragoş, alături de Cvartetul Arcadia.

Prezentat de organizatori ca fiind "unul dintre cele mai impresionante ansambluri ale acestei generaţii", Cvartetul Arcadia este format din Ana Török (vioară), Răsvan Dumitru (vioară), Traian Boală (violă) şi Zsolt Török (violoncel). Cei patru s-au cunoscut în urmă cu un deceniu la Conservatorul din Cluj, iar apoi au concertat în mai multe colţuri ale lumii, obţinând premii importante la festivaluri internaţionale din Marea Britanie, Germania şi Japonia. Şi şefa şcolii Résonnance din România, Lavinia Dragoş, are palmaresul ei, interpretând de-a lungul timpului alături de orchestrele din Cluj-Napoca, Düsseldoft, Barcelona, Geneva, Lausanne şi Beirut.

Muzică de solidaritate

Prima ediţie a Festivalului Résonnance din Oradea este menită şi să le trezească tinerilor interesul pentru muzica clasică. Dar nu numai lor. "Misiunea artiştilor este de a transmite universalitatea mesajului muzical", spune Lavinia Dragoş, adăugând că unul dintre scopurile fundaţiei pe care o reprezintă este acela de a "oferi gratuit muzica clasică în locurile unde ea nu ajunge".

Drept urmare, pe 14 iulie, de la ora 13, atât elevii, cât şi profesorii fundaţiei vor susţine un concert "de solidaritate" la cantina Caritas Eparhial, care deserveşte câteva zeci de oameni necăjiţi din oraş, urmat de un altul, pe 15 iulie, în sala festivă a Liceului Greco-Catolic. Aici, vor fi invitaţi membrii mai multor asociaţii pentru persoanele cu dizabilităţi din Oradea.

Evenimentul se va încheia pe 16 iulie, când, de la ora 19, pe scena Teatrului Regina Maria vor urca elevii Fundaţiei Résonnance, care vor arăta ce au învăţat în cele patru zile de curs. Pentru ei, concertul va însemna încă o şansă la afirmare, iar pentru spectatori oportunitatea de a vedea - de ce nu? - viitoare stele ale muzicii clasice.