Firma Top Press organizează în perioada 15-18 octombrie, în paralel, două evenimente. Este vorba despre târgul de bunuri de larg consum Top Expo, ajuns la ediţia VI, şi Festivalul Vinului, ediţia a III-a.

De joi până duminică, orădenii vor găsi la Arena Antonio Alexe diverse standuri cu îmbrăcăminte, încălţăminte, amenajări interioare, construcţii, grădini, etc. După cum au anunţat organizatorii, târgul va prezenta şi oferta câtorva firme din Ungaria care îşi caută colaboratori pe piaţa din ţară. În plus, vor expune şi mai multe asociaţii rurale, înfiinţate în cadrul unor proiecte europene şi specializate în confecţii, producţie de peleţi, prelucrare piatră şi întreţinere spaţii verzi.

Programul expoziţional este joi, între orele 13 şi 19, vineri şi sâmbătă, între orele 10 şi 19, respectiv duminică între orele 10 şi 18. Preţul unui bilet de intrare este 3 lei.

În fiecare seară, după închiderea Top Expo, pe platoul din faţa Arenei Antonio Alexe aceiaşi organizatori au programat ediţia a III-a a Festivalului Vinului, eveniment în cadrul căruia vor fi amenajate terase-restaurant, o zonă alimentară, standurile unor crame din Bihor şi Arad şi un mic parc de distracţii.

Pe scena festivalului vor cânta Ansamblul Fiii Satului Almaşu Mic de Balc, Radu Barbura, Ansamblul Junii Bihorului şi Ansamblul Florile Bihorului (joi), Ansamblul Şcolii Dacia, Ansamblul Auşana, Sânziana Toader şi Tinu Vereşezan (vineri), Ansamblul Stelele Bihorului şi Vasile Coca (sâmbătă), respectiv umoristul Radu Moş şi interpreţii Claudiu Borza, Florin Ionaş Generalu’, Claudia Ionaş şi Diana Selagea.