Din cauza pandemiei, Universitatea din Oradea nu va ţine o ceremonie de deschidere a anului universitar ca pe vremuri.

Pentru că DSP Bihor a avizat o festivitate cu cel mult 50 de persoane, la festivitatea programată joi, de la ora 11, va participa un cerc restrâns de persoane: mai precis, doar echipa de conducere a Universităţii şi câte un student de la fiecare facultate. În schimb, ceilalţi studenţi vor putea urmări festivitatea live, pe internet.

„Marți am primit de la Direcţia de Sănătate Publică avizul, ne limitează la maxim 50 de persoane. Aşa că va fi un eveniment fără oficialităţi, pentru că în Consiliul de Administraţie al Universităţii sunt 25 de persoane. Mai invităm 15 studenţi,  bobocul cu media cea mai mare la admitere de la fiecare facultate şi conducerea Senatului”, a declarat rectorul Constantin Bungău, pentru BIHOREANUL.

Drept urmare, liderii administraţiei locale, parlamentarii, politicienii sau alţi oficiali care, de regulă, umpleau sala polivalentă a Universităţii, alături de studenţi, nu vor fi chemaţi la ceremonie. De asemenea, nici jurnaliştii locali nu sunt invitaţi.

În schimb, toţi studenţii şi persoanele curioase vor putea urmări festivitatea de la distanţă, pe internet. „Ceremonia va fi transmisă live. Pe pagina Universităţii, este deja link-ul de aterizare şi îl vom trimite şi prin e-mail tuturor studenţilor”, a mai spus Bungău.