Poliţiştii de frontieră bihoreni alături de comisarii Gărzii de Mediu nu au permis intrarea în România a unui ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă, încărcate cu 10.000 kilograme de deşeuri care constau în fier vechi şi biciclete uzate, pentru care şoferul nu deţinea documentaţia necesară pentru transferul de deşeuri, a informat, luni, comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. 

TIR-ul a fost oprit sâmbătă, la punctul de trecere a frontierei Borş I. La volan se afla un român în vârstă de 53 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din fier vechi şi biciclete uzate, pentru o firmă din judeţul Mehedinţi.

"În urma analizei documentelor prezentate la control, cu sprijinul reprezentanţilor Gărzii de Mediu, s-a constatat faptul că încărcătura din mijlocul de transport nu îndeplineşte condiţiile legale de intrare pe teritoriul ţării, şoferul neavând documentaţia necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, în vehicul se aflau 10.000 kilograme de deşeuri", se arată în comunicatul semnat de comisarul-şef Laura Bondar.

TIR-ul n-a fost lăsat să treacă frontiera în România.