Angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri au răspuns apelului făcut de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea către potenţialii donatori şi au contribuit la refacerea stocurilor de sânge.

"Este al treilea an la rând când angajaţii donează sânge şi de fiecare dată personalul Centrului de Transfuzii Oradea a dat dovadă de profesionalism şi le mulţumim pe această cale", a precizat directorul ABA Crişuri, Dorel Dume.

Joi au donat cinci angajate ale ABA Crişuri şi toate au decis şi să doneze tichetele de masă astfel primite fundaţiei AMIA – Suflet de copil. În zilele următoare, şi alţi angajaţi ai acestei instituţii vor merge voluntar să doneze sânge. La fel vor face inclusiv angajaţii din judeţele Arad şi Cluj.

Cei care vor să doneze sânge pot face acest lucru la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, de pe strada Louis Pasteur nr. 30, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 7.30 şi 11.30. Pot dona sânge persoanele care au între 18 şi 60 de ani, o greutate între 50 şi 100 de kilograme, în cazul femeilor, respectiv între 58 şi 110 în cazul bărbaţilor, şi care nu au consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 24 de ore înainte de recoltare. Nu pot dona sânge femeile însărcinate ori în timpul ciclului menstrual şi nicio persoană care a suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale sau şi-a făcut tatuaje.

De asemenea, nu pot deveni donatori nici cei care au suferit sau suferă de TBC, malarie, ulcer, diabet zaharat decompensat, boli de inimă, epilepsie, boli de piele, bruceloză sau miopie 6 dioptrii.