La doar 11 ani, Raisa Chilba, o tânără dansatoare cu origini bihorene, a devenit campioană mondială în lumea dansului sportiv. Acum, are 17 ani și își continuă parcursul în competițiile internaționale, cu obiectivul de a ajunge pe podiumul Blackpool Dance Festival, cea mai prestigioasă competiție din domeniu.
Tânăra care locuiește în Palma de Mallorca a povestit pentru BIHOREANUL cum se simte când dansează și când ar putea dansa pe scene din țara în care are familia.
Dansatoare de la nici 3 ani
Raisa s-a născut și a crescut în Spania, părinții săi fiind români, originari din Sânmartin, județul Bihor. Deși trăiește în afara țării, legătura ei cu România a fost strânsă încă din copilărie. „Am învățat limba română de la părinții mei, iar când am început să învăț să citesc, citeam atât în română, cât și în spaniolă”, spune tânăra.
În Bihor, vine doar pentru a-și vizita rudele, așa cum a făcut și acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, ocazie cu care Raisa a povestit BIHOREANULUI despre începuturile sale în dansul sportiv, o pasiune pe care și-a descoperit-o când era foarte mică.
„Am început să dansez la vârsta de 2 ani și jumătate, când școlile nici nu înscriau copii sub trei ani, însă datorită faptului că eram foarte atentă la tot ce mi se spunea, am fost acceptată. Evident, toți copiii erau mai mari decât mine”, își amintește dansatoarea.
În copilărie, parcursul ei artistic a inclus și baletul. Timp de doi ani, Raisa a urmat cursuri de balet în paralel cu dansul sportiv, însă, odată cu apariția competițiilor și a unui program de antrenamente tot mai solicitant, a ales dansul.
Fata nu mai are alți dansatori în familie, dar părinții ei au încurajat-o să-și urmeze instinctul. „Părinții mei m-au întrebat dacă vreau să continui cu baletul, dar eu le-am zis că prefer să continui cu dansul sportiv și să merg la competiții. Am încercat și alte sporturi, dar ceea ce îmi plăcea cel mai mult și ceea ce-mi doream să practic era dansul”.
Pereche de renume mondial
Astăzi, pentru Raisa, dansul sportiv nu este doar un hobby, ci modalitatea în care se liniștește și se echilibrează. „Dansul mă face să mă simt ca și o altă persoană, e spațiul meu sigur, care îmi aduce fericire, liniște, și mă ajută să uit de probleme. Este locul meu de pace și momentul de a mă asculta pe mine”, declară tânăra.
În 2018, când a participat la Campionatul Spaniei, prima competiție majoră din parcursul său artistic, Raisa a prins curaj: împreună cu grupul de fete „Girls Style”, au reușit să ocupe locul al șaselea. Dovadă că se mișcau bine!
Un an mai târziu, în 2019, un vis mare i s-a transformat în realitate. Alături de partenerul ei de la acea vreme, Raisa a câștigat, la Napoli, titlul de campioană mondială la competiția Naples Open, categoria „standard”. Momentul a fost cu atât mai special cu cât concursul a avut loc chiar în ziua în care dansatoarea a împlinit vârsta de 11 ani!
La Naples Open, una dintre cele mai importante competiții internaționale în lumea dansului sportiv, au participat peste 600 de dansatori din aproximativ 40 de țări, printre care Italia, Spania, Georgia, Lituania, Ucraina și Grecia.
Rochii unice
Performanțele Raisei nu s-au limitat la atât. În 2021, a renunțat la partener și a debutat la categoria „solo”, unde dansatoarele concurează singure, alături de alte participante pe scenă, iar juriul le evaluează în același timp, pe baza mai multor criterii: tehnică, ritm și prezență scenică. Un an mai târziu, adolescenta cu origini bihorene a obținut locul al doilea la aceeași competiție Naples Open.
Ulterior, tânăra a mai obținut numeroase premii pe podium, la diverse competiții europene și internaționale cunoscute în rândul dansatorilor. Toate trofeele o fac mândră de performanțele ei, dar și dornică să cucerească și alte premii!

Pe lângă pași îndelung studiați, dansul înseamnă și atenție la costumele de scenă. Una dintre rochiile în care Raisa a concurat (foto) a ajuns la valoarea de 5.000 de euro. Ideea modelului a fost a ei și a mamei sale, iar crearea efectivă a rochiei a fost posibilă cu ajutorul unor designeri români. Costurile pentru costumele de scenă ale fetei le-au plătit întotdeauna părinții ei.
Vrea pe scene în România
Cu toate că vine în România rar, o dată la un an sau doi, Raisa visează să participe la competiții organizate aici. „Se organizează competiții foarte interesante în România, în special pentru dansul în cuplu, și dat fiind că nu am partener, nu am putut să particip. Mi-ar plăcea totuși, pentru că așa ar putea veni să mă vadă mare parte din familie și ar fi o senzație foarte plăcută pentru mine, să am susținerea persoanelor dragi”, recunoaște tânăra. În același timp, știe că emoțiile vor fi și mai mari.
Oricum, Raisa deja pune multă presiune pe ea, atunci când dansează: „Pace și bucurie, asta simt când dansez, chiar dacă uneori simt frustrare, atunci când nu-mi iese ceva bine. Pun singură presiune pe mine, pentru că vreau să dau maximum și să fac întotdeauna mai bine decât data trecută”.
Privind spre viitor, tânăra vede dansul ca pe o carieră, nu doar pasiune. „Mi-ar plăcea să devin antrenoare și jurat la competiții”. După terminarea liceului, dansatoarea intenționează să urmeze o școală de turism, tot în Spania, pentru a se putea susține din punct de vedere financiar în perioada competițiilor, până când va reuși să își deschidă propria școală de dans ori să devină antrenoare.
Până atunci, obiectivul Raisei rămâne performanța în pași de dans. „Mi-ar plăcea să-mi găsesc pereche și să devin campioană la cea mai importantă competiție din lumea dansului, Blackpool Dance Festival din UK”. Dacă își va păstra determinarea pe care a demonstrat-o până acum, are mari șanse de reușită...