Concertul Mozart Requiem de joi de la Filarmonica de Stat din Oradea a fost amânat, urmând să fie reprogramat. Decizia a fost luată după ce mai mulţi artişti s-au îmbolnăvit de Covid-19 şi au intrat în izolare.

Decizia de amânare a concertului a fost luată luni, după ce instituţia culturală a primit un răspuns din partea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

"Astăzi urmează să ne testăm cu toţii. Mai mulţi artişti s-au infectat, dar din fericire majoritatea sunt asimptomatici. Activitatea noastră artistică se suspendă astfel timp de o săptămână, până în 31 octombrie, până când toate sălile vor fi dezinfectate și până când avem certitudinea că toți ceilalți suntem sănătoși", a explicat pentru BIHOREANUL, Bogdan Anagnastopol, de la biroul de presă al Filarmonicii.

Biletele achiziţionate pentru concertul de joi seara vor putea fi folosite la alte evenimente programate în cadrul stagiunii până la finalul anului 2021, cu excepţia celor excepţionale. "Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi aşteptăm să ne revedem sănătoşi", a mai transmis Bogdan Anagnastopol.