Văzând că melomanii orădeni se împuţinează, iar generaţiile mai tinere nu sunt atât de interesate de concertele de muzică clasică, directorul Filarmonicii de Stat din Oradea, Todor Albert, a organizat recent o întâlnire cu tema "Muzica clasică azi şi în viitor".

Întâlnirea, la care au participat reprezentanţi ai Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii din Oradea, Universităţii Partium, Universităţii Emanuel, Liceului de Artă, Consiliului Judeţean Bihor şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Bihor, a avut ca scop găsirea unor soluţii de promovare a spectacolelor Filarmonicii şi muzicii culte.

"Soluţiile pe care le-au găsit reprezentanţii Filarmonicii sunt: informarea în şcoli, îmbunătăţirea imaginii de marketing a Filarmonicii, promovarea concertelor pe internet, reclame în zone centrale, pliante şi fluturaşe distribuite, chestionare aplicate publicului şi vizitatorilor, contracte de colaborare cu instituţiile de învâţământ, ş.a", se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii instituţiei.

Concret, în viitor, Filarmonica va apela la oferte promoţionale în special pentru tineri. "Cine convinge cel puţin 10 tineri să-şi procure abonament (la jumătate de preţ) sau bilet la concerte, va primi şi el abonament sau bilet. De asemenea, studenţii care sunt dispuşi să participe la campania de marketing a Filarmonicii pentru îmbunătăţirea imaginii instituţiei vor avea intrare liberă la concerte", se mai arată în informare.

În ceea ce-i priveşte pe profesorii de specialitate, aceştia vor primi abonamente gratuite cu condiţia să promoveze Filarmonica vânzând 20 de abonamente. De asemenea, Filarmonica de Stat continuă şi în această stagiune seria concertelor educative în mai multe etape stilistice, toate şcolile din oraş fiind informate despre programul acestora.

Pe de altă parte, joi, de la ora 19, în sala Enescu-Bartok, Orchestra Filarmonicii, dirijată de Leonard Boga şi având ca invitată violonista Line Ildiko, va da un spectacol ce va cuprinde "Anotimpurile - concertele pentru vioară op. 8 nr. 1-4", de Vivaldi şi "Simfonia nr. 39 în Mi bemol major, K.543", de Mozart.