Fostul primar Petru Filip (foto), acum senator de Oradea-Sud-Ceica, îşi caută cu înfrigurare un locşor în care să candideze cu şanse pentru un al doilea mandat. Deşi vicepreşedinte al PDL sector 2 Bucureşti, Filip nu are cum să prindă o candidatură în Capitală, pentru că acolo înghesuiala e mai mare ca oriunde în ţară, iar bucureştenii oricum nu se dau deloc în vânt după pedelişti.

În plus, pe actualul colegiu bihorean ar fi interesat să candideze însuşi Vasile Blaga, fostul secretar general al partidului, pentru că teritoriul include multe comune cu primari democrat-liberali, iar pentru el ar fi floare la ureche să câştige.

Oare nu-i era mai călduţ lui don' Pedro la Parlamentul European, unde nimeni nu-l deranja şi se putea pensiona liniştit?