Joi, filialele judeţene ale confederaţiilor sindicale Blocul Naţional Sindical, CNSLR Frăţia şi Cartel Alfa au anunţat că vor picheta cabinetele parlamentare ale senatorilor şi deputaţilor PDL şi UDMR de Bihor. Pichetarea s-a transformat, însă, doar într-o vizită pe la cabinete, deoarece aproape toate erau încuiate.

Primul cabinet la care s-au dus cei aproximativ 30 de sindicalişti a fost cel al ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, pentru a-i cere acestuia să voteze moţiunea de cenzură. Fluierând şi huiduind, protestatarii au urcat la cabinetul din Pasajul Vulturul Negru, însă l-au găsit închis. Aşa că au lipit pe uşă un afiş cu fotografiile parlamentarilor bihoreni şi cu mesajul "Noi v-am ales! Acum alegeţi voi între viaţa şi moartea noastră! Votaţi pentru păstrarea pensiilor şi a salariilor! Nu votaţi împotriva noastră! Votaţi pentru moţiunea de cenzură!". În faţa cabinetului, sindicaliştii strigau "Ruşine" şi "Jos Guvernul".

Următorul cabinet vizitat a fost cel al deputatului PDL Octavian Bot. Acolo, aceeaşi poveste ca la Cseke: sindicaliştilor nici măcar nu li s-a deschis uşa. Protestatarii au lipit pe uşă acelaşi afiş cu solicitările lor.

Destinaţia următoare a fost sediul PDL Bihor, unde protestatarii i-au căutat pe Ştefan Seremi şi Petru Filip. Niciunul nu era acolo, însă Filip i-a anunţat, prin secretara partidului, că ajunge într-un sfert de oră. Senatorul a fost aşteptat în linişte, iar după ce a ajuns a ascultat doleanţele sindicaliştilor. "Vă rugăm să vă gândiţi la oamenii care v-au votat. Nu s-a luat decizia de tăiere a salariilor nesimţite", i-a spus lui Filip liderul BNS Bihor, Nicolae Morgovan. Acesta a mai spus că e convins că şi în coaliţia PDL-UDMR sunt "oameni de caracter, cu coloană vertebrală", deci care vor vota pentru moţiune.

Filip le-a spus însă protestatarilor că nu ştie cum va vota. "Trebuiesc luate nişte măsuri, pentru că cheltuielile bugetare sunt mai mari decât ce intră la buget", le-a spus senatorul PDL, îndemnându-i totodată pe sindicalişti să ofere ei soluţii. "Luaţi bani de unde puteţi lua, nu de unde nu sunt!", i-a răspus unul dintre protestatari, adăugând că prin aceste măsuri de reduceri salariale şi de pensii se încurajează genocidul.

După întâlnirea de la PDL, sindicaliştii s-au dus spre următorul cabinet vizitat, cel al deputatului UDMR Lakatos Peter. Degeaba, însă, că nici acolo nu le-a deschis nimeni, precum nici la cabinetul deputatului UDMR Peto Csilla.