După ce s-a făcut membru PDL Bucureşti, devenind chiar vicepreşedinte al organizaţiei Sectorului 2, fostul şef al democrat-liberalilor bihoreni, Petru Filip, se întoarce în oraşul pe care l-a condus preţ de aproape patru mandate, ca apoi să-l abandoneze pentru Bruxelles şi Bucureşti.

Bihorel a aflat că slobozeanul, care în ultima perioadă a devenit foarte activ pe site-ul propriu - brusc "dezgheţat" şi actualizat cu informaţii proaspete - îşi pregăteşte minuţios campania pentru Senat.

Dar nu ca "bucureştean", ci tot în calitate de candidat de Bihor. Se spune că deja Filip s-a şi "cerut" deja în emisiuni TV locale şi prin ziare, pentru a deveni mai vizibil în ochii alegătorilor pe care i-a mai sedus de câteva ori. De văzut ce a mai rămas din dragostea de odinioară...