În perioada 23 – 25 septembrie 2022, aducem filmele din selecția ediției a 15-a a festivalului de film documentar și drepturile omului One World România pe ecranele din Oradea.

Ne întâlnim la Fix Makerspace, Palatul Episcopal Romano-Catolic, Strada Șirul Canonicilor 2, intrarea Decebal. Urmărim și vorbim despre filmele care acoperă tema principală a ediției a 15-a a festivalului - interacțiunea dintre om și mediu, fie el natural sau construit - dar și temele consacrate ale festivalului - migrația, diversitatea, toleranța, justiția și modalitățile în care aceasta ne poate ajuta în reglementarea unui sistem economic sustenabil.

Accesul la proiecții este gratuit. Vă așteptăm: https://www.facebook.com/events/3294284624178095   

The Earth is Blue as an Orange (2020, Ucraina, Lituania) - proiecție urmată de o discuție online cu regizoarea din Ucraina, moderată de Răzvan Marchiș (MA hub și Kinedok Oradea)

Regia Iryna Tsilyk

Un cineast contemporan nu are cum să-și îndrepte camera asupra unei scene de război fără să conștientizeze că imaginile produse vor fi înghițite de un flux de imagini aproape identice, ce documentează violențe și distrugeri care sunt comise concomitent în alte părți ale lumii. Iryna Tsilyk, regizoarea filmului „Pământul e albastru ca o portocală”, rezolvă această dificultate concentrându-se asupra intrării la facultatea de film a unei tinere ucrainence - un eveniment major în viața ei și a familiei sale, dar care devine neînsemnat când este replasat în contextul mai larg al existenței lor, anume faptul că trăiesc în Donbasul răscolit de război. Această aparentă contradicție între micro și macro se revelează a fi de fapt o concordanță, cele două sfere contaminându-se reciproc: războiul crește fără îndoială miza examenului de admitere, căci este o modalitate de a părăsi cotidianul incert, punctat de vești alarmante și de atacuri nocturne; iar pasiunea pentru cinema a protagonistei și hotărârea ei, odată admisă la facultate, de a face un film despre situația celor rămași acasă este o ocazie pentru retrăirea, când în tonalitate comică, când cu lacrimi în ochi și în glas, a traumelor cauzate de conflict. Spre deosebire de cineasta debutantă, care reînscenează evenimente care au o legătură directă cu războiul, camera care o observă la rândul ei se oprește asupra detaliilor insolite, nesemnificative, din marginea sau din interstițiile filmării, demonstrând că ceea ce se află în afara cadrului imaginilor de război vorbește de fapt cel mai elocvent despre acesta. (Liri Alienor Chapelan)

Taming the Garden (2021, Georgia, Elveția, Germania)

Regia Salomé Jashi

Un om puternic, un fost prim-ministru al Georgiei, are un hobby aparte. Cumpără și colecționează arbori seculari și îi plantează pe coastă, în grădina sa privată, unii fiind înalți cât un bloc de 15 etaje. Evident că, pentru a-i dezrădăcina și a-i transporta, operațiunea e la fel de complexă, pe cât e grandoarea acestor arbori: alți copaci trebuie să fie tăiați, cabluri electrice trebuie mutate și noi drumuri trebuie create prin plantațiile de mandarini. Explorând relația omului cu mediul și a unei comunități cu un astfel de arbore care îi marchează existența și, care, la un moment dat, dispare, filmul abordează subtil etica protecției mediului, fără excese și ostentație, deși tema dezrădăcinării, cu care ne-am obișnuit în plan metaforic, capătă o formă opresivă și tangibilă. Cadența acțiunii e în deplin acord cu ritmul naturii: demnă, fără grabă, căci controlul oricum nu e în mâna celor mulți. E un film poetic și politic totodată, cu un discurs puternic, care sondează multiple straturi social-politice și psihologice, păstrând în același timp o atmosferă meditativă, probabil cea mai potrivită, de fapt, pentru a „trăi" natura ca o experiență. (Sorana Stănescu)

I Am Free (2021, Franța, Belgia)

Regia Laure Portier

Cineasta Laure Portier documentează maturizarea fratelui său mai mic, începând din anii tumultuoși ai adolescenței și culminând cu procesul de introspecție care-l determină pe acesta să-și reconsidere întreaga viață. Filmul parcurge astfel, purtat de curentul unor mari salturi temporale, diferite spații – de la casa părintească la colinele peruviene – pe urmele acestui aventurier autodidact, care duce o luptă corp la corp cu anii tinereții, în încercarea de a-și găsi drumul propriu. Un sentiment inițial de disperare surdă, care amenință să întunece întreg filmul pe măsură ce protagonistul său se adâncește în derive (ajunge să locuiască pe stradă în Spania, de pildă), lasă treptat locul unor imagini luminoase, care poartă în ele promisiuni și speranțe. „Soy Libre” devine astfel povestea unei evadări, a unei traiectorii care-l conduce pe acest tânăr spre periferia unei societăți resimțite în tot moralismul său opresiv. Portier deapănă firul acestei relații fluctuante, traducându-l cinematografic – ce inițiativă grozavă este aceea de a-și înzestra fratele cu o cameră proprie, pentru a se putea filma la distanță – până ce se transformă în mărturia vie a acestui elan centrifug. Ca o confirmare a menirii documentarului de a „ține aproape” – reper și sprijin pentru figurile vulnerabile –, constituind, în cele din urmă, un gest de recunoștință pentru cei care au izbutit să-și ia viața în mâini. (Victor Morozov)

Splinters (2020, Argentina)

Regia Natalia Garayalde

Un home movie jucăuș. O fetiță filmează cu camcorderul tatălui său. Mama stând la taclale cu rudele, tatăl surâzând la cameră, maimuțărelile fratelui mai mic, fetele mari cu preocupări adolescentine, petrecerile animate și existența tihnită a unei familii aparent ideale. Zâmbetele părinților și tachinările copiilor ne induc senzația de siguranță. O explozie și totul e zdruncinat din rădăcini ca să se schimbe pentru totdeauna. Oameni alergând pe străzi, țipete și plânsete, o fugă cu mașina. Copila nu știe la ce asistă - un atac, o bombă, un război, o calamitate naturală. Cu un curaj nebun, ea continuă să filmeze ceea ce va marca pierderea definitivă a universului paradisiac al copilăriei sale.

Cineasta Natalia Garayalde avea 12 ani când fabrica de armament și muniție din orașul său Río Tercero a explodat, provocând un dezastru de proporții epice în comunitate. După mai bine de douăzeci de ani, cineasta se întoarce în orașul natal, redescoperă arhivele familiei și se pornește să investigheze traumele trecutului care merg dincolo de un simplu accident, revelând ițele încâlcite ale unor interese politice obscure și un caz de corupție de o amploare colosală.

Printr-o lentilă profund personală și prin prisma universului intim al propriei familii, realizatoarea reușește să extragă un portret macro al jocurilor politice și economice din Argentina anilor nouăzeci, ale căror repercusiuni se manifestă și astăzi. Filmul este o mărturie cinematografică unică a inseparabilității dintre personal și politic, dintre banal și excepțional, dintre trecutul corupt și prezentul dureros. (Monica Stan)

The Balcony Movie (2021, Polonia)     

Regia Pawel Lozinski

Când regizorii caută eroi pentru filme, de regulă lucrurile se întâmplă în mod organizat și pregătit cu multă atenție dinainte. Nu la fel stă treaba cu Pawel Lozinski, care alege să lase „castingul” la voia hazardului, întâmpinând trecătorii de la balcon, întrebându-i despre sensul vieții și ce are ea mai frumos. Din aceste întâlniri se țese o cronică savuroasă pe patru anotimpuri, unde regizorul pare să dea la fel de mult pe cât cere de la cei intervievați - vocea din spatele camerei trădează atât curiozitate, cât și o vagă stânjeneală, jocul dintre apropiere și depărtare nu e decât ezitarea cineastului care, în ciuda aparențelor, a ieșit el însuși din zona de confort și participă în aceeași măsură la filmul derulat în fața ochilor săi.

Iar mecanismul e ridicol de simplu: Lozinski nici nu iese din perimetrul propriului balcon, nici nu se ascunde, nici nu încearcă să păcălească pe nimeni. El și camera lui sunt un punct neobosit de observație, stârnind când uimire, când neîncredere, și uneori o stinghereală în care ne regăsim cu toții. Dar, de cele mai multe ori, stârnind acel fior de care numai cinemaul e în stare: captând imprevizibilul vieții, momentul irepetabil înregistrat pentru totdeauna în memoria aparatului. „The Balcony Movie” e demonstrația perfectă că banalitatea e un izvor nesecat de emoție, fie că întâlnim un copil pe trotinetă, fie că auzim o bătrână povestind cu lacrimi în ochi despre soțul ei plecat de mult. (Andreea Chiper)

Organizator: Asociația One World Romania

Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: Fundația Comunitară Oradea, Centrul Europe Direct Oradea, KINEDOK, Visit Oradea

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.