Pe 23 mai, când se vor împlini 103 ani de când Regele Ferdinand I și Regina Maria au ajuns în Oradea în cadrul primei lor vizite regale în orașul de pe Crișul Repede, în sala mare a Primăriei va fi proiectat filmul „Maria - Inima României”, în cadrul unui proiect mai amplu denumit „Caravana Centenarul Încoronării”.

„Proiectul cultural-educativ Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, organizat deja în cinci localităţi din ţară, va ajunge în perioada 20-23 mai 2022 în Carei, Sighetu Marmaţiei, Jibou şi Oradea, fiind, astfel, pe urmele vizitelor Familiei Regale în România Întregită (1919-1927). Proiectul îşi propune să ofere o lecţie de istorie elevilor, prin filme româneşti şi discuţii cu istorici, profesori, cinefili şi oameni de cultură”, au transmis organizatorii. 

Aceștia sunt Asociaţia Artis, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, sub auspiciile Familiei Regale a României şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Primăria Oraşului Jibou şi Inspectoratul Şcolar Sălaj, alături de Primăria Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. 

„Evenimentele au loc în contextul vizitelor Familiei Regale, atunci când, pe 23 mai 1919, suveranii au sosit cu Trenul Regal la Oradea, fiind prima vizită a Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria acolo. Ulterior, pe 25 mai 1919, Familia Regală a vizitat la Carei catedrala, spitalul şi palatul administrativ, iar în ziua următoare au fost întâmpinaţi de autorităţile civile locale şi militare de la Jibou. În 1921, Regele Ferdinand I susţinea la prefectura oraşului Sighetu Marmaţiei că "trebuie să fim un exemplu pentru cei ce se uită peste graniţă şi să le impunem, arătându-le că la graniţele României ştim să trăim cu toţii în pace, ca fraţii, şi să ne dăm mâna pentru binele ţării"”, se mai arată în informare. 

"Scopul acestor evenimente este de a creşte interesul pentru faptele petrecute în urmă cu 100 de ani şi de a oferi o lecţie de istorie elevilor, pentru că, înainte de toate, este un proiect educativ. Apreciem sprijinul autorităţilor şi instituţiilor şi ne bucurăm că tinerii din mai multe localităţi din România vor avea şansa să descopere, prin film şi cultură, părţi importante din trecutul nostru, în acest an centenar" - Andrei Giurgia, managerul proiectului. 


Programul complet al evenimentelor:

-    Vineri, 20 mai 2022, ora 12.00, Castelul Károlyi | Carei 
Proiecţia filmului "Ora Regelui - Inima Reginei" (realizator Camelia Csiki)

-    Sâmbătă, 21 mai 2022, ora 13.00, Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" | Sighetu Marmaţiei
Proiecţia filmului "Războiul Regelui" (producător Trevor Poots) 

-    Duminică, 22 mai 2022, ora 14.00, Casa Orăşenească de Cultură | Jibou
Proiecţia filmului "Români care au schimbat lumea: Regina Maria" (realizator Camelia Csiki)

-    Luni, 23 mai 2022, ora 12.00, Sala Mare a Primăriei | Oradea
Proiecţia filmului "Maria - Inima României" (regizor Trevor Poots)

Intrarea la toate evenimentele este liberă. 


În cadrul fiecărui eveniment, publicul va putea admira expoziţia de fotografie intitulată 1922. Anul Încoronării, curator Nicolae Pepene, care prezintă momente cheie de la încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!