Luceafărul Oradea îşi continuă drumul spre îndeplinirea obiectivului, promovarea în Liga a II-a. Deşi s-a ferit să-şi anunţe oficial dorinţa de a evolua în ediţia viitoare de campionat în eşalonul doi, este clar că Gavrilă Ghilea are de acum în vizor o confruntare directă cu FC Bihor. Chiar şi decizia finanţatorului de a nu-l lăsa pe antrenorul Nastai să preia Silvana Şimleu Silvaniei este un argument în favoarea intenţiei pe care acesta o are pe viitor.

Derby-ul seriei a V-a, desfăşurat vineri, a revenit echipei Luceafărul în disputa cu singura contracandidată pentru promovare, Corvinul Hunedoara, scor 2-0 prin golurile marcate de Ember (minutul 798 din penalty) şi Dumiter (minutul 88).

Cel mai important moment al jocului s-a soldat cu o lovitură de la 11 metri în favoarea gazdelor. La o minge înaltă, în careul oaspeţilor, portarul Moldovan a ieşit la 12 metri, a sărit să boxeze mingea, însă în aer, înainte de a atinge balonul, l-a busculat pe Paina, peste care a căzut cu toată greutatea. Aflat aproape de fază, arbitrul Dan Monea a indicat penalty, lovitura liberă fiind transformată de Ember.

Victoria a făcut din Luceafărul lider al turului de campionat, în ciuda faptului că hunedorenii au cu 2 meciuri mai puţin disputate. La adăpostul celor 8 puncte existente la ora actuală, echipa orădeană îşi pregăteşte deja returul de campionat care va fi, cu siguranţă, mult mai dificil.

Pentru partea a doua a campionatului, conducerea intenţionează să-şi fortifice lotul de jucători. Cel puţin trei fotbalişti cu experienţă în eşalonul secund vor fi contactaţi pentru înregimentarea sub culorile clubului orădean. Este vorba despre Cristi Luca, Lupuţ şi Andor, jucători de care Luceafărul are mare nevoie pentru a-şi apăra poziţia de lider şi în retur.


Beiuşul nu-şi revine

Pentru beiuşeni, actuala ediţie de campionat s-a derulat cum nu se poate mai prost. De etape bune CF Bihorul Beiuş nu mai reuşeşte să câştige, aşa cum s-a întâmplat şi în ultima, când a cedat pe teren propriu în faţa modestei echipe Autocatania, scor 0-1.

Ocupantă a locului XIII, echipa beiuşeană a cumulat doar 7 puncte, 6 dintre ele fiind obţinute în faţa echipei Luceafărul Oradea şi ACS Recaş.


CLASAMENT

1. Luceafărul Oradea 13 10 2 1 29-10 32 (+11)
..................................................................................
2. FC Hunedoara 11 7 3 1 20-7 24 (+6)
3. Autocatania Caransebeş 11 5 4 2 12-6 19 (+4)
4. ACS Recaş 10 5 3 3 18-13 18 (+2)
5. Unirea Sânnicolau 11 5 3 3 14-9 18 (+3)
6. Naţional Sebiş 11 5 1 5 11-12 16 (+1)
7. Termo Tr. Severin 11 4 3 4 15-15 15 (0)
8. Gloria Arad 12 4 2 6 18-19 14 (-7)
9. CFR Simeria 10 3 4 3 18-12 13 (-2)
10. Şcolar Reşiţa 12 3 4 5 8-17 13 (-8)
11. Millenium Giarmata 11 2 5 4 15-21 11 (-4)
12. FC Timişoara II 11 2 4 5 14-18 10 (-5)
13. CF Bihorul Beiuş 11 2 1 8 11-30 7 (-11)
..................................................................................
14. Becicherecu Mic 11 1 2 8 7-21 5 (-10)


Etapa viitoare (vineri, 26 noiembrie, ora 14): Naţional Sebiş - FC Timişoara II, Nova Mama Mia Becicherecu Mic - Millenium Giarmata, Autocatania Caransebeş - Unirea Sânnicolau Mare, CFR Simeria - CF Bihorul Beiuş, Termo Tr. Severin - ACS Recaş, FC Hunedoara - Şcolar Reşiţa. Luceafărul Oradea şi Gloria Arad vor sta.