Agenţia Face 2 Face Models, parteneră a agenţiei Elite, organizează în Lotus Center castinguri pentru finala naţională a unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de modele din lume, Elite Model Look. Doritoarele se pot prezenta la selecţii în perioada 17 - 22 iulie, între orele 15 şi 20.

Vestea bună e că la preselecţie pot participa şi tinerele care nu au experienţă în modeling. În schimb, concurentele trebuie să aibă între 14 şi 21 ani, să cunoască cel puţin o limbă străină şi să aibă înălţimea între 1,72 şi 1,80 de metri.

Juriul, format din specialişti în domeniu, va puncta în funcţie de frumuseţea, inteligenţa, spontaneitatea, stilul şi personalitatea fiecărei candidate.

Finala naţională va avea loc la sfârşitul lunii septembrie în Bucureşti, iar câştigătoarea va reprezenta România la finala mondială Elite Model Look, care se va ţine în luna noiembrie în Shanghai, China. Premiile puse în concursul mondial sunt în valoare totală de 325.000 de dolari.

Agenţia Elite reprezintă peste 750 de modele din toate colţurile lumii şi înglobează 36 de agenţii pe cele 5 continente. Concursul Elite Model Look a descoperit şi lansat top modele precum Cindy Crawford, Stephanie Seymour, Tatjana Patitz şi Cameron Diaz.

În fiecare an, pentru concursul Elite Model Look, în peste 65 de ţări, agenţiile partenere ale agenţiei organizează selecţii naţionale la care iau parte peste 650.000 de participante.