Revoluţia fiscală planificată spre adoptare prin OG vinerea trecută şi amânată pe lunea aceasta, dar amânată din nou, cel mai probabil până miercuri, a provocat opoziţia primarilor celor mai importante oraşe din România, reuniţi în Capitală la adunarea Asociaţiei Municipiilor din România.
Potrivit reprezentanţilor AMR, scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% va duce la reducerea cu până la 30% a bugetelor locale pentru investiţii, şi cer ca în cazul în care Guvernul nu renunţă la această masură măsuri compensatorii cum ar fi creşterea cotei din impozitul pe venitul global care se face venit la administraţiile locale de la 41,75% la aproximativ 70%. Dealtfel, premierul Mihai Tudose a promis AMR măsuri compensatorii, dar n-a precizat de unde ar veni diferenţa de bani.
Firea contra
Una dintre cele mai surprinzătoare critici împotriva „revoluţiei fiscale” a propriului partid a exprimat-o Gabriela Firea, primarul general al Bucureştilor, care a afirmat că „acest pachet de modificări fiscale nu va aduce lucruri bune, ci dimpotrivă, pentru că vor fi bani mai puțini la buget, pentru investiții”. Aceasta a precizat că a făcut „o simulare” conform căreia veniturile municipiilor din Romania vor fi ciuntite cu aproximativ 20%.
„Ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunitățile, de aceea am solicitat, și mă bucur că am primit un răspuns pozitiv și din partea premierului, o îmbunătățire a acestui proiect sau, dacă va rămâne în varianta actuală, stabilirea unui sistem de compensări. In Bucuresti situatia este şi mai dificilă, pentru că aşa cum ştiţi, Capitala contribuie la PIB-ul Romaniei cu 15%, dar primeşte înapoi prin realocare doar 0,7%. Este adevărat, suntem conştienţi că trebuie să existe o solidaritate şi o distribuţie, că şi orasele mai mici şi comunele să beneficieze de sume destul de importante de la bugetul naţional, dar totuşi parcă este o diferenţă mult prea mare între 15% contribuţie şi 0,7% ceea ce se întoarce la Primăria Capitalei”, a mai spus Firea.
Bolojan: „Vom fi simpli plătitori”
Preşedinte executiv al AMR, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a afirmat că „revoluţia fiscală” va afecta grav autonomia locală, motivând că „nemaiavând bani de investiţii”, primăriile vor deveni „doar nişte eliberatori de avize” şi "plătitori de salarii" către angajaţii proprii.
Potrivit lui Bolojan, în condiţiile în care impozitul pe venitul global este unul din elementele principale de venituri ale autorităţilor locale, reducerea IVG de la 16% la 10% înseamnă „o scădere de aproximativ 40% a fondului care urmează a se redistribui către autorităţile publice locale” şi „prin urmare, cum impozitul pe venitul global la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ reprezintă între 40 şi 60% din veniturile totale proprii, afectându-se deci cu 40% aproximativ, scad veniturile municipiilor din România cu aproximativ 20%”.
„În felul acesta este grav atinsă autonomia locală, fiindcă nemaiavând bani de investiţii, vom fi doar nişte eliberatori de avize şi plătitori de salarii către angajaţii noştri”, a mai spus Bolojan, adăugând că „dacă Guvernul doreşte să facă modificări fiscale - şi noi, autorităţile locale nu contestăm acest drept al Guvernului -, ele să se facă în aşa fel încât să nu ne afecteze veniturile, să existe nişte măsuri compensatorii”. Cea mai importantă, în opinia lui Bolojan, ar fi modificarea de la 41,75% la 70% a cotei din IVG destinată bugetelor locale.
Tudose: O vom valida împreună
Poziţii similare celor expuse de Bolojan au exprimat şi preşedintele AMR, Robert Negoiţă, primarul sectorului 3 din Bucureşti (PSD), Emil Boc, primarul Clujului, şi Gheorghe Falcă, de la Arad.
În ceea ce-l priveşte, premierul Mihai Tudose a afirmat că schimbarea Codului Fiscal în chestiunea modificării impozitului pe venituri ar urma să se facă după consultări cu reprezentanţii autorităţilor publice, şi ţinând cont de doleanţele primarilor de municipii.
„Acest lucru nu va fi reglementat până când împreună cu dvs nu vom cădea de acord pe acea formulă de echilibrare de care vorbeaţi. (...) Atunci când terminăm simulările pe această formulă de echilibrare a bugetelor, o vom valida împreuna cu dvs. Este nevoie de o dezvoltare echilibrată a ţării”, a spus Tudose.