Firma Aquacons va executa la comanda municipalităţii proiectarea drumurilor orădene pentru suma de 99.500 lei fără TVA. Conform unui comunicat al Primăriei, municipalitatea a finalizat procedura de licitaţie pentru atribuirea serviciilor de proiectare pentru construire, modernizare, reabilitare şi reparaţii străzi, poduri sau alte lucrări pentru siguranţa circulaţiei şi trafic rutier, necesare a se realiza în municipiul Oradea.

La licitaţia organizată de Primărie au participat firmele Primacons Group SRL Bucureşti, SC Komora SRL Călăraşi în asociere cu Muro Instal SRL Alba Iulia, Rono Aqua SRL Oradea în asociere cu Proexco SRL Oradea şi Aquacons Oradea, cea care şi-a şi adjudecat lucrările. "În urma procedurii de evaluare, trei dintre oferte au fost declarate inacceptabile", se menţionează în comunicat.

Conform estimărilor reprezentanţilor municipalităţii, acordul cadru pentru serviciile de proiectare va fi semnat de reprezentanţii Primăriei şi cei ai Aquacons la data de 10 decembrie 2010.