Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că firma italiană Astaldi, care realizează lucrările de reabilitare a DN 79 Arad-Oradea, va primi o notificare pentru a se mobiliza să finalizeze lucrările, care aveau termen până pe 11 martie.

"I-am anunţat că vor primi, luni, notistul corect, ceea ce înseamnă acea notificare în baza căreia au la dispoziţie o lună de zile să se mobilizeze, să realizeze lucrarea. În situaţia în care nu vor răspunde la această notificare în luna aferentă, contractul lor urmează să fie reziliat şi relicitat. Nu ne permitem luxul să stăm pe 70 de milioane de euro, pe care, până în acest moment, nu au fost în stare să îi folosească şi nu au fost în stare, practic, să facă tronsonul de la Arad la Oradea", a declarat Boagiu.

Şantier gol

Totodată, ministrul Transporturilor le-a reproşat reprezentanţilor firmei Astaldi că nu se lucrează pe şantier. "Aveţi la dispoziţie o săptămână să puneţi la punct graficul de lucrări şi să intraţi în termenele contractuale. Pentru că nu este primul contract în care sunteţi în întârziere, bani sunt - nu aveţi nicio justificare, nu mă impresionează faptul că atunci când aţi ştiut că vine ministrul pe teren aţi umplut drumurile de oameni, de maşini şi aşa mai departe. În urmă cu o săptămână colegii de la CNADNR au fost aici şi timp de o săptămână nu au găsit aproape pe nimeni pe şantier. Vreţi să lucraţi, sunteţi bineveniţi să lucraţi, în termenele contractuale. Nu vreţi să lucraţi, vă rugăm să luaţi notă că nu mai suntem dispuşi să facem nici un fel de rabat de la nici o regulă. Drumul arată cum arată, din 2009 şi până în 2011 sunt doi ani, în care nu s-a întâmplat nimic", i-a spus Boagiu reprezentantului firmei italiene.

Amendă de milioane

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a alocat peste 266,3 de milioane de lei pentru reabilitarea DN 79 Arad - Oradea, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 11 martie 2011. Lucrările se derulează greu, iar o mare parte a asfaltului nou a cedat pe unele porţiuni.

Valoarea totală a contractului este de 70 de milioane de euro. De altfel, CNADNR a şi amendat firma italiană Astaldi cu 6.306.038 de lei (1,5 milioane de euro), plus 317.202 euro, penalităţi deja facturate. Compania a motivat sancţionarea italienilor cu faptul că firma a primit un "avans acordat şi nejustificat prin lucrări executate la sfârşitul anului 2009".