Societăţile comerciale din Oradea continuă să semneze acorduri cu municipalitatea prin care se obligă să amenajeze şi să întreţină câte o zonă verde, primind în schimb posibilitatea amplasării de panouri publicitare gratuit. Până acum, 30 de firme au semnat acest acord, care în primă fază are durată de un an, însă poate fi prelungit.

"Recent, Penny Market a amenajat un spaţiu verde la intersecţia dintre străzile Tudor Vladimirescu şi Oneştilor, Krizolit la intersecţia Tudor Vladimirescu cu Decebal, Avenara pe bulevardul Magheru colţ cu Louis Pasteur", a precizat şeful Serviciului Control Servicii Publice din cadrul Primăriei, Mircea Stejeran.

Un cabinet medical urmează să amenajeze o zonă verde pe strada Lăpuşului, iar hotelul Ramada şi-a manifestat şi el dorinţa de a semna acordul. Totodată, pentru prima oară în acest an, o persoană fizică a decis să sponsorizeze oraşul, amenajând un spaţiu verde pe strada Ogorului, fără să ceară nimic la schimb.

Firmele interesate trebuie doar să înainteze o cerere Primăriei.