Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor va organiza, pe 20 aprilie, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Arena Antonio Alexe.

Firmele din judeţ care sunt în căutare de angajaţi pot participa gratuit, cu condiţia să se înscrie până cel târziu pe 13 aprilie, folosind formularul anume de pe site-ul Agenţiei.

"Scopul nostru este de a facilita întâlnirea cererii cu oferta de pe piaţa muncii din judeţul Bihor. Pe de o parte, vrem să ajutăm şomerii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să-şi găsească un job pe măsura pregătirii şi experienţei lor profesionale. Pe de altă parte, vrem să venim şi în sprijinul agenţilor economici pentru a-şi selecta şi angaja resursele umane de care au nevoie", a declarat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.

Békési estimează că la târg vor fi aproape o mie de locuri de muncă vacante. Şomerii care vor trece pe la standurile de la bursă vor beneficia şi de consiliere personalizată şi orientare în carieră, precum şi de informaţii privind cursurile de formare profesională organizate de AJOFM Bihor.

"Avem speranţa că Bursa Generală a Locurilor de Muncă din 20 aprilie va fi un real succes şi vom reuşi, astfel, să dovedim, încă odată, că suntem o instituţie modernă şi flexibilă, care are capacitatea de a răspunde provocărilor de pe piaţa muncii", a mai spus şeful AJOFM Bihor.