În prima săptămână a campaniei de igienizare a domeniului public, muncitorii RER Vest au curățat zona centrală a Oradiei, ocazie cu care au strâns și crengile sau frunzele adunate de orădeni din fața caselor ori din curțile blocurilor.

„Echipajele RER au măturat aleile/trotuarele, au greblat frunzele uscate, au adunat crengile și vegetația, care sunt transportate la groapa de gunoi, urmând să fie transformate în compost”, a transmis joi Primăria Oradea.

În medie, în fiecare zi din această săptămână s-au colectat din oraș 42 de metri cubi de deșeuri. De asemenea, a început și spălarea carosabilului din oraș.

Campania se derulează până pe 5 aprilie, motiv pentru care orădenii sunt îndemnați să-și curețe din timp spațiile din fața locuințelor, ca să poată preda resturile vegetale utilajelor RER Vest. În cazul frunzelor, acestea trebuie strânse în saci transparenți.

Printre locuitorii orașului care deja și-au demonstrat spiritul civic și au dereticat scuarul din fața imobilului se numără fosta învățătoare Doina Coltău (foto), care, la 91 de ani, este un exemplu pentru mulți orădeni.

Potrivit Primăriei Oradea, femeia și-a aranjat deja spațiul verde din fața casei sale de pe strada Nicolae Jiga, municipalitatea făcând publică și o imagine cu fostul cadru didactic.

Săptămâna viitoare, campania va viza igienizarea cartierelor Rogerius, Episcopia, Oncea, Olosig. Între 25 și 29 martie va fi rândul cartierelor Ioșia, Europa și Grigorescu, iar între 1 și 5 aprilie muncitorii RER Vest vor face curat în Nufărul, Velența, Dragoș Vodă, Tineretului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!