Pilotul Cătălin-Radu Prunariu, fiul lui Dumitru Prunariu, primul român care a ajuns în spaţiul cosmic, a devenit director general al Tarom, se arată într-un comunicat oficial al companiei aeriene.

Iniţial, Cătălin-Radu Prunariu a fost copilot în cadrul companiei, devenind mai apoi pilot, comandant, instructor şi examinator. În acelaşi timp, între 2012 şi 2017, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile Române. Înainte de a fi numit director general al Tarom, a fost director operaţiuni zbor în compania naţională aeriană. 

"Finalizarea restructurării organizaţionale şi de personal, reînnoirea flotei de aeronave şi uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activităţii comerciale şi de marketing, precum şi digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar şi transformarea acesteia în principalul jucător de pe piaţa transportului aerian din România", a transmis Cătălin Prunariu. 

Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat şi Tarom, potrivit Agerpres.

Dumitru Prunariu, tatăl noului director al Tarom, este primul şi, deocamdată, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, unde a stat 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.

La 12 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost confirmat în mod oficial ca fiind primul nominalizat în cadrul zborului spaţial româno-sovietic, alături de cosmonautul colonel Leonid Popov - comandant de echipaj. Zborul a început în data de 14 mai 1981, iar revenirea din spaţiul cosmic a avut loc pe 22 mai 1981.