Teatrul Regina Maria a publicat programul spectacolelor în luna februarie 2025, acesta incluzând 12 reprezentații la Sala Mare și Sala Transilvania.
Printre producțiile care vor putea fi văzute în luna ce vine se numără comedia „...Escu”, spectacolul pentru copii și adulți „Cartea Junglei”, spectacolul-dezbatere „Un inamic al poporului” și cea mai recentă producție orădeană, „Speranța nu urcă niciodată cu liftul”.
Realizat după un text scris de Henrik Ibsen și adaptat de Thomas Ostermeier și Florian Borchmeyer, „Un inamic al poporului” a avut premiera la TRM în luna noiembrie a anului trecut și îi are în prim-plan pe Alina Leonte, Richard Balint și Răzvan Vicoveanu.
Publicul descoperă o temă provocatoare, prezentată prin povestea doctorului Stockmann, „un medic idealist al unei stațiuni balneare dintr-un oraș generic, care face o descoperire halucinantă: izvoarele care atrag mii de turiști în orașul său nu sunt tămăduitoare, ci periculoase pentru sănătate”. El „se avântă într-o luptă solitară pentru a expune adevărul într-o lume în care interesele economice primează, iar comunitatea rămâne adesea indiferentă”.
Tot luna viitoare sunt programate două reprezentații ale spectacolului „Speranța nu urcă niciodată cu liftul”, după o piesă scrisă de Simona Mihuţiu, reputat medic oncolog şi lector la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea.
Textul "Speranţa nu urcă niciodată cu liftul" a fost publicat la editura Vatra Veche din Târgu Mureş în 2023 şi a fost tradus deja în limbile franceză şi spaniolă.
Prima premieră din 2025 a Trupei Iosif Vulcan explorează conflictul dintre "lumea veche" şi "lumea nouă" într-un context tehnologic. O femeie în vârstă, singură, este îngrijită de doi androizi programaţi să îi asigure bunăstarea. Iniţial, aceştia întâmpină dificultăţi în a înţelege nevoile emoţionale şi spirituale ale femeii, însă confruntarea dintre cele două lumi duce, în cele din urmă, la o reconciliere.
Actorul orădean Richard Balint și fiul său adolescent, Robert Balint, interpretează roluri de tată și fiu în „Fiul”, o dramă sfâșietoare despre depresie și „groaza de a fi părinte”, după cum o prezenta regizorul Bobi Pricop. Pentru rolurile lor, Richard și Robert Balint au fost nominalizați la Premiile Radio România Cultural 2023.
Biletele se găsesc pe platforma eventim.ro și la agenția Teatrului Regina Maria din Oradea.
Programul lunii februarie 2025 la Teatrul Regina Maria:
Sâmbătă, 1 februarie, ora 19:00 – Sala Transilvania
IMPRO PATZAN SHOW
Durată: 1h 30minVârstă: 14+
Duminică, 2 februarie, ora 19:00 – Sala Mare
...ESCU de Tudor Mușatescu, regie: Claudiu Goga
Durată: 2h 40min (o pauză de 15min)
Luni, 3 februarie, ora 19:00 – Sala Mare
EVA HEYMAN, dramatizare, concept și regie: Emil Sauciuc și Ioana-Maria Repciuc
Durată: 1h 10min
Marți, 4 februarie, ora 19:00 – Sala Transilvania
ULTIMII de Mimi Brănescu, regie: Denisa Irina Vlad
Durată: 1h 30min
Vârstă: 16+
Miercuri, 5 februarie, ora 18:00 – Sala Mare
CARTEA JUNGLEI, adaptare după Rudyard Kipling, regie: Daniel Vulcu
Durată: 1h 20min
Vârstă: 6+
Sâmbătă, 8 februarie, ora 19:00 – Sala Transilvania
SPERANȚA NU URCĂ NICIODATĂ CU LIFTUL de Simona Mihuțiu, regie: Toni Nica
Durată: 1h 30min
Vârstă: 12+
Duminică, 9 februarie, ora 19:00 – Sala Mare
UN INAMIC AL POPORULUI de Henrik Ibsen, adaptare de Thomas Ostermeier și Florian Borchmeyer, regie: Radu Iacoban
Durată: 2h
Vârstă: 14+
Miercuri, 12 februarie, ora 19:00 – Sala Transilvania
FIUL de Florian Zeller, regie: Bobi Pricop
Durată: 2h
Vârstă: 14+
Vineri, 14 februarie, ora 19:00 – Sala Transilvania
PÂNĂ CÂND MOARTEA NE VA DESPĂRȚI (LISELOTTE ȘI LUNA MAI) de Pozsgai Zsolt, regie: Daniel Vulcu
Durată: 1h 30min
Vârstă: 14+
Sâmbătă, 15 februarie, ora 19:00 – Sala Transilvania
ELIF ȘI PLOAIA de Sami Ibrahim, regie: Alex Ianăși
Durată: 2h
Vârstă: 14+
Duminică, 16 februarie, ora 19:00 – Sala Transilvania
SPERANȚA NU URCĂ NICIODATĂ CU LIFTUL de Simona Mihuțiu, regie: Toni Nica
Durată: 1h 30min
Vârstă: 12+
Vineri, 28 februarie, ora 19:00 – Sala Transilvania
ANONIMUL VENEȚIAN de Giuseppe Berto, regie: Elvira Rîmbu
Durată: 1h 40min