Doi tineri cu vârste de 24 și 35 au fost reținuți de polițiștii antidrog și procurorii DIICOT din Oradea și ulterior arestați, pentru trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. Unul dintre ei a fost prins în timp ce vindea 10 grame de droguri cu 1.400 lei.

Informația a fost făcută publică miercuri, prin comunicate de presă transmise de Poliția Bihor și DIICOT.

„Cercetările efectuate au relevat că, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie - mai 2025, persoana cercetată, în vârstă de 24 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat, în municipiul Oradea, diferite cantități de droguri de risc și mare risc, 2-CMC și 3-CMC (cunoscut sub denumirea generică de cristal), cu sume cuprinse între 200 și 300 de lei”, se arată în comunicatul transmis de Poliție.

De asemenea, între iunie și iulie 2025, celălalt suspect, de 35 de ani, ar fi procurat, manipulat și comercializat substanțe psihoactive de tip 4-BMC, cu prețuri între 200 și 700 de lei. De altfel, „pe 14 iulie, acesta a fost prins în flagrant în Oradea în timp ce vindea 10 grame de 4-BMC pentru 1.400 de lei”, arată comunicatul.

La percheziția domiciliară, polițiștii au descoperit și ridicat alte cantități de 4-BMC, precum și diverse mijloace de probă.

După flagrant, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de marți, 15 iulie, au fost prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, care a dispus arestarea lor preventivă a celor doi pentru 30 de zile.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, cei doi tineri arestați se numesc Weinmann Jozsef Attila și Harsanyi Gabor.

Decizia Tribunalului nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Ancheta este continuată de Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea.