Un orădean în vârstă de 41 de ani a fost reţinut sâmbătă seară de poliţiştii din Arad, după ce a fost prins în flagrant când primea bani de la o tânără pe care a şantajat-o să îi dea 20.000 de dolari pentru a nu face publice fotografii compromiţătoare cu aceasta.

Conform unui comunicat al Poliţiei Arad, tânăra de 21 de ani, din Arad, l-a reclamat pe individ în urmă cu câteva zile. Ea a povestit anchetatorilor că l-a cunoscut pe bărbat prin intermediul unei reţele de socializare.

Potrivit site-ului glasularadului.ro, orădeanul a profitat de naivitatea tinerei pe care a determinat-o sa facă "deocheate". Apoi, şi-a creat un cont fictiv pe reţelele de socializare şi i-a spus fetei că pozele ei au ajuns la un prieten care le-ar face publice dacă nu primeşte suma de 20.000 de dolari. Pozând în prietenul care vrea să o salveze, orădeanul a pretins că a plătit el din buzunar suma cerută, astfel că fata i-ar fi datoare.

Naivă, tânăra s-a conformat şi i-a dat individului, în mai multe rânduri, diverse sume de bani, dar şi un telefon mobil şi alte bunuri de valoare, toate însumând 2.000 de lei. Într-un final, ea şi-a dat seama de înşelăciune şi a decis să-l denunţe.

"Fata trebuia să-i mai vireze o mie de lei bărbatului de 41 de ani, din Oradea. Colegii mei de la secţia 1 Arad au marcat banii şi, sâmbătă, 1 august, au organizat flagrantul la Oradea, bărbatul fiind prins în momentul în care primea suma cerută. A fost reţinut pentru 24 de ore", a declarat sursei citate Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Flagrantul s-a desfăşurat la hypermarketul Auchan, din Calea Aradului. Individul a fost reţinut şi prezentat, duminică, Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a respins cererea, dispunând ca orădeanul să fie cercetat în stare de libertate.

Încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nu este, însă, definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Arad.

Paul Bălan