În timpul furtunii de joia trecută, un trăsnet a lovit clădirea Primăriei, avariind aparatură de câteva mii de euro. Descărcarea electrică a distrus switch-uri de reţea, cablaje şi calculatoare din toate direcţiile Primăriei.
Cum, la începutul anilor 2000, în urma unui incident similar care a scos din funcţiune 90% din aparatura municipalităţii, fostul primar Petru Filip a ordonat reabilitarea întregii reţele electrice şi dotarea clădirii cu sisteme de protecţie, incidentul de acum a dus la declanşarea unei anchete.
Angajaţii municipalităţii au descoperit cu surprindere că împământarea clădirii fusese tăiată cu flexul chiar sub geamurile Poliţiei Locale, în curtea mică a Primăriei, închisă cu barieră.
Culmea, tot aşa a fost găsit şi paratrăsnetul de pe faţada clădirii. Deşi constructorii care renovează palatul administrativ au negat că s-ar fi atins de ele, şi-au cam tăiat craca de sub picioare. Dacă Primăria îi va găsi vinovaţi, avariile provocate de suprasarcină o să-i cam "curenteze" la buzunar...