Devenit deja tradițional, concursul regional de gimnastică aerobică și dans Floare de Lotus, organizat de Palatul Copiilor Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a adunat din nou sute de elevi pe scena din incinta complexului ERA Park.

Cu atenție și grație, elevi de toate vârstele au demonstrat mișcările pe care le-au exersat ore în șir alături de antrenorii lor, iar în final cei mai pricepuți au fost premiați.

Potrivit profesoarei Amalia Pop, unul dintre organizatorii competiției, în total au participat 390 de elevi din toate clasele, de la pregătitoare până la ultimul an de liceu, din aproape 20 de asociații, cluburi sau palate de copii.

Mai precis, au concurat copii de la A. S. Fytgym Miercurea Ciuc, Clubul Copiilor Valea Jiului Petroșani, Colegiul Național Onisifor Ghibu Oradea, Liceul cu Program Sportiv Szasz Adalbert Târgu Mureș, Palatul Copiilor Arad, Palatul Copiilor Cluj, Palatul Copiilor Cluj - structura Dej, Palatul Copiilor Miercurea Ciuc - filiala Bălan, Palatul Copiilor Târgu Mureș, Palatul Copiilor Timișoara, Palatul Copiilor Zalău, Școala de Arte „Francisc Hubic” Oradea, Palatul Copiilor Oradea și structurile acestuia din Aleșd, Marghita, Salonta.

Juriul competiției a fost unul de specialitate, format din cadre didactice universitare și profesori din licee sportive. Ei au decis câștigătorii la fiecare categorie de concurs și grupă de vârstă, astfel că au avut de înmânat numeroase premii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!