Trei femei au fost surprinse de camerele de supraveghere în timp ce furau flori din curtea unui bloc din Oradea.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață, pe strada Târnavelor, într-un interval în care majoritatea locatarilor dormeau.
Un cititor al BIHOREANULUI a transmis imaginile surprinse de camere, care arată cum două femei care cărau niște sacoșe de mari dimensiuni pe trotuarul de lângă bloc, se uită rapid dacă le vede cineva, iar apoi se apleacă peste gardul care înconjoară spațiul verde și smulg plantele.
Ulterior, li se alătură și o a treia femeie, iar cele trei se pun pe „muncă” împreună, într-o altă tufă de flori. Totul s-a petrecut la ora 5.30 dimineața.
Locatarii speră că, prin demascarea acestei fapte, spațiul verde pe care îl îngrijesc nu va mai fi vandalizat.