Preşedintele Senatului României, Florin Cîţu, s-a aflat, miercuri, în Ucraina, la invitaţia omologului său preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk. Cîţu s-a dus, deci, în ţara afectată de război la o zi după delegaţia formată din premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Fostul lider al PNL a fost primit în Ucraina alături de Irène Kälin, preşedintele Consiliului Naţional al Adunării Naţionale Federale din Elveţia, şi de Talat Xhaferi, preşedintele Adunării Republicii Macedonia de Nord.
"O onoare să mă aflu în Ucraina, astăzi, la invitaţia omologului meu, preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, împreună cu preşedintele Consiliului Naţional al Adunării Naţionale Federale a Confederaţiei Elveţiene, Irène Kälin, şi preşedintele Adunării Republicii Macedonia de Nord, Talat Xhaferi. Vizita, planificată încă de la începutul lunii aprilie, a avut ca subiecte principale atrocităţile comise de forţele armate ruse în Ucraina şi planul de reconstrucţie a ţării după război. Am susţinut un discurs în cadrul Congresului autorităţilor locale şi regionale, prezidat de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, unde a fost prezent şi prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal", a transmis Cîţu pe Facebook.
Potrivit ambasadei Ucrainei în România, Florin Cîţu şi oficialii din Elveţia şi Macedonia de Nord au vizitat şi două oraşe de lângă Kiev, puternic afectate de războiul pornit de Rusia: Irpin şi Hostomel.
Din imaginile publicate pe pagina oficială de Facebook a lui Cîţu se poate observa că aleşii au vizitat, alături de oficiali ucraineni, aerodromul din Hostomel, unde bombardamentele au distrus cea mai mare aeronavă din lume, Antonov 225.
"Prietenii noştri sunt gata să ne ajute la nivel bilateral şi internaţional, să crească presiunea sancţiunilor asupra Rusiei, să se alăture reconstrucţiei Ucrainei independente, suverane, prospere", a transmis preşedintele Radei Supreme din Ucraina.
Tot miercuri, premierul Nicolae Ciucă a explicat, într-o conferinţă de presă, absenţa preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, din delegaţia care a mers marţi în vizită în Ucraina. Ciucă a spus că a fost vorba despre două vizite planificate separat. "Este vorba de numărul membrilor care puteau să facă parte din delegaţie, sigur, condiţionaţi fiind de măsurile de protecţie şi securitate din Kiev şi din localităţile unde am fost", a explicat el.
Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, Ciucă a precizat că a vizitat Kievul la invitaţia premierului Ucrainei, Denis Şmihal.