În Primăria Oradea este foame mare. La propriu. Funcționarii municipalității vin cu sufertașul de acasă după ce cantina de la subsolul clădirii s-a închis. Deși știau de 5 ani că actul de închiriere al firmei care ținea restaurantul expiră la 30 iunie, reprezentanții Direcției Patrimoniu Imobiliar au fixat licitația pentru un nou contract abia pe 7 iulie, când cantina era deja închisă.

Condițiile de licitație - chiria de peste 5.000 lei pe lună, care implică și plata unor utilități de peste 200 euro pe lună, și interdicția de a găti mâncarea în clădire - au făcut ca la prima procedură să nu fie depusă nicio ofertă.

Firmele de profil au considerat spațiul neatractiv, în condițiile în care programul de funcționare este doar între orele 9.00 - 16.00, iar numărul potențialilor clienți sub 100 pe zi.

Săptămâna trecută, angajații municipalității pregăteau organizarea unei noi licitații, așa că, în cel mai bun caz, funcționarii vor putea mânca la cantina Primăriei pe la toamnă. Că orădenii care ajung pe acolo să-și plătească impozitele oricum nu mai rămân și cu bani de luat masa „în oraș”...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!