Un incendiu a izbucnit luni seară într-o clădire din incinta Autogării din cartierul Nufărul, din Oradea. Flăcările au cuprins o încăpere de la etajul imobilului, iar pompierii au reușit să împiedice extinderea focului la restul construcției.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 18.55.
La fața locului au fost trimise trei echipaje ale Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime. Au fost mobilizați, de asemenea, paramedicii Detașamentului 2 Oradea și motocicliștii SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la etajul clădirii, care era inundat cu fum, existând riscul ca focul să se extindă la întreaga construcție.
(sursa: ISU Bihor)
Pompierii au localizat și stins incendiul în mai puțin de 15 minute de la primirea apelului la 112. Au fost salvate de flăcări două dintre cele trei încăperi aflate la etaj, precum și parterul clădirii, unde sunt amenajate spații comerciale și birouri.
Incendiul a afectat o încăpere cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Nu au fost înregistrate victime.
La ora transmiterii informării, pompierii acționau pentru înlăturarea efectelor incendiului și pentru stabilirea cauzei producerii acestuia.