La Prefectură atmosfera a devenit de-a dreptul incendiară, iar persoana vinovată de acest lucru este subprefectul Cristian Bitea. După ce luni întregi s-a remarcat doar prin postarea pe net a unor poze specifice unor juni ajunşi la pubertate, domnul subprefect a vrut, pare-se, cu orice preţ să iasă în evidenţă. Şi a reuşit.

S-a apucat de fumat în birou (apropo, Cristi, mămica ta de la Sanepid ştie că fumezi?) şi a aruncat un chiştoc în coşul de gunoi, fără să îl stingă ca lumea. Apoi, obosit de cele două ore petrecute la serviciu, a plecat la plimbare, iar coşul a luat foc.

Noroc că statul l-a dotat şi cu o secretară, care, vigilentă, a reuşit să stingă pălălaia înainte de sosirea pompierilor. Pentru evitarea unor asemenea situaţii penibile, Bihorel propune ca biroul subprefectului să fie ignifugat, iar coşurile să fie confecţionate din tablă. În plus, pentru că pe viitor s-ar putea să fie interesat şi de prize, acestea să fie dotate cu sisteme de protecţie, măcar să nu se curenteze domnişorul.