Autorităţile au descoperit un nou focar de Covid-19 în judeţul Bihor, mai precis la Căminul de bătrâni "Sfântul Anton" al Caritas Catolica din Marghita. Acolo, potrivit dr. Daniela Rahotă, şefa DSP Bihor, s-au descoperit 18 cazuri de infecţie cu Sars-Cov-2 în rândul beneficiarilor, adică al vârstnicilor, dar şi 4 cazuri în rândul angajaţilor respectivului centru.

"Cazurile au fost confirmate marţi şi miercuri în urma testărilor periodice la astfel de centre din judeţ, făcute conform metodologiei. Au fost testaţi toţi cei 20 de beneficiari, iar 18 dintre aceştia au fost confirmaţi cu Covid-19. De asemenea, au fost testaţi cei 11 angajaţi, iar 4 dintre aceştia au fost confirmaţi cu virusul", a precizat, miercuri, la solicitarea BIHOREANULUI dr. Daniela Rahotă. 

Potrivit reprezentantei DSP, cei confirmaţi sunt asimptomatici. DSP Bihor va porni o anchetă epidemiologică în acest caz.

"Deocamdată ei rămân pe loc. Urmează ancheta epidemiologică şi izolarea lor într-o aripă a centrului, separat de ceilalţi. Vor fi supravegheaţi medical. E vorba de persoane în vârstă, cu boli cronice", a adăugat Rahotă. 

Totodată şi angajaţii vor rămâne izolaţi în centrul rezidenţial de la Marghita. 

Miercuri, la nivelul judeţului Bihor au fost raportate 68 de noi îmbolnăviri cu Covid-19.