Medicii bihoreni au depistat un focar de hepatita A în comuna bihoreană Diosig. 11 preşcolari şi elevi, toţi din colonia de ţigani din localitate, au fost diagnosticaţi cu boala mâinilor murdare, astfel că şcoala şi grădiniţa la care ei învaţă au fost dezinfectate.

"Cursurile au fost suspendate pentru o zi, tocmai pentru a se putea face această dezinfecţie", a declarat miercuri inspectorul şcolar general, Alin Novac Iuhas, pentru BIHOREANUL.

De altfel, dascălii copiilor au fost cei care au anunţat medicii, observând la copii simptome ale hepatitei. Micuţii au fost apoi testaţi de doctori şi astfel s-a confirmat că 11 din 16 copii sunt bolnavi. Situaţia este şi în atenţia Direcţiei pentru Sănătate Publică Bihor.

Potrivit şefului IŞJ Bihor, niciun alt elev sau preşcolar şi niciun cadru didactic nu sunt suspecţi că ar fi bolnavi. "Deocamdată, nu există suspiciuni că ar mai fi persoane bolnave", a precizat Novac Iuhas.