Mai multe focuri de armă au putut fi auzite, miercuri, lângă sediul YouTube din San Bruno, nordul Californiei, transmite Reuters. Anunţul autorităţilor a fost făcut chiar de către angajaţii concernului, care au sesizat prezenţa unui trăgător activ, scrie HotNews.ro.

La locul incidentului au fost trimise ambulanţe, iar poliţia a avertizat să fie evitată zona.

De asemenea, Spitalul General din San Fracncisco a anunţat că deja tratează pacienţi în urma incidentului, însă nu a făcut precizări în legătură cu starea acestora.

Un angajat a scris pe Twitter că oamenii părăsesc panicaţi clădirea.

"Eram într-o şedinţă şi s-a auzit cum trepida podeaua. Prima oară am crezut că este cutremur", a scris acesta.

Conform primelor informaţii, încă neconfirmate, atacatorul ar fi o femeie.