Mai multe focuri de armă au fost trase de către o femeie în vila vedetei pop Rihanna, localizată în cartierul Beverly Hills din Los Angeles. Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 13:21 ora locală, iar artista se afla acasă în acel moment.

Polițiștii au reușit să o prindă pe suspectă la aproximativ jumătate de oră după atac.

Potrivit publicației Los Angeles Times, agresoarea în vârstă de 30 de ani ar fi tras asupra locuinței din interiorul mașinii sale, o Tesla localizată vizavi de poarta vilei. Un proiectil a pătruns printr-un perete al locuinței. Cu toate că Rihanna era acasă la momentul atacului, nu au fost raportate persoane rănite.

Informațiile furnizate de poliție arată că suspecta ar fi încercat să fugă de la locul atacului. În timpul căutărilor, femeia și mașina pe care o conducea au fost descrise prin intermediul dispeceratului radio al poliției.

Astfel, ofițerii aflați la bordul unui elicopter au urmărit vehiculul, iar femeia a fost arestată în parcarea unui centru comercial la aproximativ jumătate de oră după efectuarea apelului la numărul de urgență 911, a relatat aceeași sursă, care citează The Times.

„Atunci când au oprit-o pe suspectă și au reținut-o, ofițerii au percheziționat vehiculul, găsind o pușcă de asalt și șapte tuburi de cartuș”, au transmis reprezentanții departamentului de poliție.

De asemenea, în interiorul proprietății artistei, polițiștii au descoperit găuri de glonț într-una dintre porțile locuinței și într-o rulotă care era parcată pe alee.

Rihanna locuiește în vila din Beverly Hills alături de partenerul ei, rapperul A$AP Rocky, și de cei trei copii ai lor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!