Deşi nu atât de populari precum Horia Brenciu ori Loredana Groza, care urmează să concerteze în cadrul Toamnei Orădene, alţi doi artişti atrag atenţia publicului de la noi prin diversitatea şi originalitatea repertoriului.

Primul e cântăreţul şi poetul Alexandru Andrieş, care va aduce la Oradea "muzică de divorţ", iar cel de-al doilea un portughez, Ricardo Caria, interpret al ritmurilor senzuale şi nostalgice ale celebrului fado.

Divorţ muzical

Pe 1 octombrie, Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui concertul "Muzică de divorţ" al cunoscutului Alexandru Andrieş, care va presta la Oradea alături de alţi trei artişti: Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu şi Berti Barbera. Nume consacrat în lumea muzicii folk, blues şi jazz din România, în cei 40 de ani de la debut Andrieş a susţinut mai bine de 3.000 de spectacole, fidelizându-şi fanii care i-au urmărit cariera ce cuprinde nu mai puţin de 40 de materiale discografice.

Tot Andrieş a semnat coloana sonoră a filmului "Nunta mută", regizat de Horaţiu Mălăele, şi a colaborat, de-a lungul timpului, cu alţi confraţi de primă mână, precum Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Aura Urziceanu şi Valeriu Sterian. Câteva dintre cele mai cunoscute piese ale sale sunt "Cea mai frumoasă zi", "Ce să fac dacă-mi placi" şi "Şefu’". În timp ce îşi construia cariera muzicală, poetul şi interpretul a profesat şi ca arhitect, fiind conferenţiar la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti. La Oradea va ajunge, după mai mulţi ani, pe 1 octombrie, când publicul îl va putea reîntâlni de la ora 19.30, un bilet costând 30 de lei.

Muzica mării

Cinci zile mai târziu, pe aceeaşi scenă a CCS va urca portughezul Ricardo Caria cu un "concert extraordinar de fado", după cum l-au anunţat organizatorii. Aflat în turneu prin România, Ricardo Caria şi-a propus să promoveze şi în Oradea muzica tradiţională fado, caracterizată prin ritmuri senzuale, cântate cel mai adesea la o chitară specială, cu 12 corzi.

Apărut la începutul secolului XIX în Lisabona, fadoul (în traducere "destin", "soartă") era la începuturi o oglindă a multiculturalităţii din Portugalia, unde corăbiile se întorceau cu diverse influenţe din Africa, Asia şi cele două Americi. De cele mai multe ori, melodiile fado sunt melancolice şi triste, vorbind despre viaţa pe mare, despre dragoste şi despre sărăcie. Cu timpul, fadoul a câştigat tot mai multă popularitate, fiind făcut celebru în întreaga lume de interpreţi de talie mondială precum Amalia Rodrigues, Carlos do Como şi Ana Moura.

Experienţă lusitană

Orădenii vor putea descoperi pe viu fadoul în interpretarea lui Ricardo Caria pe 6 octombrie, de la ora 19. Stabilit în urmă cu câţiva ani în România, artistul portughez îşi propune să cucerească spectatorii, alături de trupa sa, cu melodii editate pe un album intitulat "Alma no Fado" (Suflet în Fado), lansat chiar anul acesta.

Organizatorii au anunţat că spectacolul va fi prezentat într-un decor specific portughez, menit să ajute la crearea unei adevărate experienţe lusitane, completat cu momente de dans contemporan. Biletele care au preţ unic, de 60 de lei, dublu faţă de cel pentru concertul lui Andrieş, au fost puse în vânzare atât la Casa de Cultură a Sindicatelor, cât şi în magazinele Inmedio şi pe bilete.ro.

Două concerte, aşadar, pentru orădenii sătui de aceleaşi hituri răs-difuzate la radio şi care, la început de toamnă, se pot primeni muzical. Ori cu folk, ori cu fado, dar de ce nu cu amândouă?...