Dealerul autorizat Carbenta a inaugurat la Oradea o nouă reprezentanţă Ford. Cel mai modern showroom şi service Ford funcţionează din această lună în incinta Eurobusiness Parc, pe Şoseaua Borşului 32/D, şi oferă clienţilor promoţii atrăgătoare la verificarea de iarnă a autovehiculului sau piese de schimb şi manoperă.
Inaugurat în cursul lunii decembrie, noul showroom & service Ford, al dealerului autorizat Carbenta, ocupă o suprafaţă de 1.300 metri pătraţi şi a presupus o investiţie de 600.000 euro.
Noul centru le oferă clienţilor şansa de a trăi senzaţii inedite în sesiuni de drivetest la volanul celor mai noi modele Ford, posibilităţi de finanţare prin Ford Leasing cu dobândă mică pentru modelele Fiesta, C-Max şi Transit şi o ofertă specială la asigurări pentru modelele enumerate.
În plus, clienţii pot beneficia de servicii de service, de garanţie şi post garanţie, inclusiv de garanţie internaţională. Pentru luna decembrie Ford, dealer autorizat Carbenta, pune la dispoziţia clienţilor o ofertă de nerefuzat. "Verificarea de iarnă a tuturor sistemelor de siguranţă a autovehiculului costă doar 39,90 lei, iar doritorii pot beneficia inclusiv de servicii de hotel pentru anvelopele de vară", spune Adam Fejes, director de vânzări.
Şi asta nu este tot! Până la sfârşitul anului, noul centru Ford oferă o reducere de 20% pentru toată gama de piese de schimb originale şi manopera aferentă.
O garanţie a calităţii ireproşabile a serviciilor o constituie experienţa celor şapte ani de colaborare dintre Ford şi dealerul autorizat Carbenta, care acum a ajuns la maturitate. În avantajul clienţilor!
(advertorial)