Biblioteca Judeţeană organizează, joi, Ziua Porţilor Deschise, pentru vizitatori fiind pregătite o sumedenie de activităţi şi expoziţii, între care şi concerte, vizionări de filme, precum şi un atelier de cusut Ie.

La ora prânzului, vizitatorii Bibliotecii au asistat, la parterul sediului central din str. Armatei Române, la un mic concert de muzică clasică susținut de elevii profesoarei Nagy Viola, care i-a şi dirijat pe aceştia.

În paralel, la etajul II mai mulţi adolescenţi au vizionat filmul "Lumea în era Google", iar la etajul I mai mulţi copii, veniţi cu clasa, au participat la un club de lectură.

În programul Zilei Porţilor Deschise au mai fost incluse expoziţii cu fotografii din Oradea, realizate de Ovi D. Pop, expoziţii de bijuterii handmade, precum şi una deosebită, de port popular din Bihor, care a fost amenajată la etajul I.

De asemenea, vizitatorii pot vedea expuse şi numere vechi ale unor reviste şi ziare din Bihor, precum "Familia", "Crişana" şi "Cele trei Crişuri". De altfel, de la ora 13, mai mulţi jurnalişti orădeni au luat parte la Masa Rotundă "Presa – ieri şi azi", coordonată de profesorii Ioan Laza şi Florin Ardelean, care au anunţat realizarea unui Dicţionar al ziariştilor bihoreni şi a unui Dicţionar al publicaţiilor din Bihor.

Merită precizat că activităţile de la Biblioteca Judeţeană continuă până la ora 20. Între acestea, de la ora 17, într-una din sălile de la etajul II, se va ţine atelierul Coasem Ie, în timp ce, de la aceeaşi oră, la etajul I, în Ludotecă, se va spune Povestea de la ora 5 pentru copii, însoţită de un atelier de origami.