Episcopul Sălajului, PS Petroniu, fost șef al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, a fost suspendat din funcție, de către Sinodul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, după ce a ajuns în centrul unui scandal cu iz penal. El ar fi anchetat într-un dosar cu o pagubă de 3 milioane de lei, în care este implicat și vicarul eparhial.

Informația privind suspendarea acestuia, la cerere, a fost făcută publică joi, printr-un comunicat al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

„Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului s-au întrunit joi, 5 decembrie 2024, în şedinţă de lucru, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În cadrul acestei întruniri, Sinodul mitropolitan a luat act de cererea de suspendare din funcţia de Episcop al Sălajului a Preasfinţitului Părinte Petroniu şi a hotărât ca Episcopia Sălajului să fie suplinită, până la soluţionarea problemelor ivite, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Suspendarea vine după ce, în luna octombrie, procurorii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Conform presei, în acest dosar este anchetat fostul preot vicar al Episcopiei Sălajului, Ionuț Pop, care a și fost arestat preventiv, dar de afacere nu ar fi străin nici episcopul.

Potrivit procurorilor, vicarul şi-a însuşit ilegal, din conturile Episcopiei Sălajului, în perioada 2020-2024, aproximativ 3.000.000 de lei.

Un episcop cu pasiuni și avere uriașă

Presa din Sălaj scrie însă că Petroniu ar fi fost beneficiarul real al acestor sume, dezvăluirile fiind făcute chiar cu ajutorul lui Ionuț Pop.

„Deține o avere COLOSALĂ care din câte se pare nu o poate justifica, are un comportament de „cocalar’ prin vacanțele de LUX în care a fost, s-a plimbat cu elicpetere și unde a consumat mâncăruri alese (carne de crocodil), dar și faptul că consumă frecvent băuturi alcoolice scumpe de sute de euro”, scrie Monitorul de Sălaj.

Foaia Transilvană precizează că „la dosar există foarte multe probe care îl arată pe episcopul Petroniu, ca beneficiar direct al acestor sume de bani. Foaia Transilvană a scris o anchetă de presă în care arată că înalta față bisericească din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, a cumpărat în doar trei ani, 2017 și 2019, cinci apartamente în municipiul Cluj Napoca. Surse judiciare susțin că plățile au fost făcute cu banii jos”. 

În plus, în ultimii ani episcopul Petroniu a călătorit foarte mult, în destinații exotice precum Bahamas, Miami, Aruba, Seichelles, Tokio, Seul sau Dubai.

Monitorul de Sălaj publică și o filmare care l-ar prezenta pe episcop mergând împleticit, beat, în timp ce se afla într-o vacanță în Tokyo.

Petroniu nu a răspuns dezvăluirilor presei. 

„Văzând că este „atacat” din toate părțile și nu are argumente de a răspunde la dezvăluirile făcute în presă, Episcopul Petroniu a ales să se suspende din funcție și să fugă în județul vecin, la o Mănăstire bine ascunsă”, mai scrie Monitorul de Sălaj.

Sursa citată mai scrie că dosarul delapidării celor 3 milioane de lei a fost transferat de la Sălaj la Parchetul Curții de Apel Cluj, „instanță care are competență de al pune sub acuzare, inclusiv pe Episcopul Petroniu, care în momentul de față este martor în acest dosar”.

Cine e PS Petroniu

PS Petroniu Florea (59 de ani) a fost întronizat ca episcop al Sălajului în data de 13 aprilie 2008, după ce o bună perioadă a condus Episcopia Ortodoxă a Bihorului şi Sălajului, care între timp s-a împărțit în două, ca un „adjunct” al fostului episcop Ioan Mihălțan, decedat la începutul anului 2007.

Potrivit biografiei postate pe site-ul Episcopiei Sălajului, Petroniu a fost hirotonit şi instalat ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei pe 1 octombrie 2000, într-o ceremonie la Biserica cu lună.

„Între anii 2001 şi 2007, s-a ocupat de lucrările de ridicare a catedralei episcopale din Oradea şi de renovare ale Centrului Eparhial. Între anii 2002 – 2005, a predat cursuri de „Formare duhovnicească” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Oradea”, menționează site-ul www.episcopiasalajului.ro.

După decesul episcopului Ioan Mihălțan, Episcopia orădeană a fost preluată de actualul episcop, Sofronie Drincec, pe 13 februarie 2007, în vreme ce Petroniu s-a mutat la proaspăt înființată Episcopie a Sălajului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!