Unul dintre cei mai dedicaţi profesionişti ai arhivisticii, istoricul Bujor Dulgău, a încetat din viaţă, la doar patru luni de la pensionarea sa din calitatea de şef al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Bihor, din cauza unei boli necruţătoare. "I-a fost descoperită o boală incurabilă în ultimul stadiu, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa", a declarat BIHOREANULUI unui dintre foştii subalterni.

Originar din Arad, absolvent de Istorie la Iaşi, arhivist la Satu Mare două decenii, iar din 1998 şef al Arhivelor Naţionale din Oradea, Dulgău a fost extrem de devotat profesiei, lui datorându-i-se iniţiativa construirii actualului sediu al Serviciului Judeţean Bihor, aflat în apropierea sediului Poliţiei Municipiului, din Calea Aradului.

De-a lungul întregii perioade cât a condus Arhivele Naţionale din Oradea, profesorul Dulgău s-a dovedit un fervent adept al deschiderii acestora, credincios principiului că istoria trebuie scrisă cu obiectivitate. Ca istoric, Bujor Dulgău s-a specializat în istoria luptei româneşti de la finele secolului XIX şi începutul secolului XX pentru drepturi naţionale şi sociale.

Foştii colegi şi colaboratori îi pot aduce un ultim omagiu vineri, când va avea loc înmormântarea sa, slujba de îngropăciune fiind programată să înceapă de la ora 13.00 la Capela Haşaş.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Cum a gândit şi cu ce rezultate a muncit profesorul Bujor Dulgău puteţi afla din interviul acordat BIHOREANULUI în urmă cu un an:

Bujorel Dulgău, şeful Arhivelor Naţionale Bihor: "Cei de la UDMR cred şi azi că ascundem documente de ei"