Nicolae Stanciu, fost fotbalist la Rapid București, dar și la FC Oradea și la Anzhi Makhachkala, ar fi fost încătușat, în cursul zilei de miercuri, în Capitală, după ce a provocat un accident rutier, iar apoi ar fi devenit recalcitrant în discuțiile cu polițiștii. A avut o alcoolemie de peste 1 în aer.

Potrivit Cancan.ro, incidentul s-a produs în jurul orei 14, pe strada Dimitrie Pompeiu nr. 6, unde Stanciu a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Aparatul etilotest a scos în evidență faptul că șoferul avea o alcoolemie de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că s-a ales cu dosar penal.

Stanciu a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice, dar ar fi devenit violent.

„Pe durata intervenției, Stanciu a devenit agresiv, atât verbal, cât și fizic, motiv pentru care polițiștii au fost nevoiți să îl încătușeze pentru a preveni escaladarea situației”, precizează Cancan.

Sursa citată notează că Stanciu a fost o figură cunoscută în lumea sportului, în anii ’90 și începutul anilor 2000, fiind considerat unul dintre jucătorii muncitori și constanți ai fotbalului românesc.

El a evoluat la Rapid București, „unde a fost apreciat pentru determinarea sa și pentru rolul de fundaş, fiind parte din generația care a contribuit la stabilitatea echipei în perioade dificile”. Ulterior, a avut o scurtă experiență în străinătate la Anzhi Makhachkala, într-o perioadă în care clubul rus începea să atragă jucători din mai multe țări est-europene.

În perioada 2003-2004 el a evoluat la FC Oradea, unde a încheiat una dintre ultimele etape ale carierei sale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!