Fost ministru şi negociator-şef al României cu Uniunea Europeană între 2000 şi 2004, adică exact înainte de semnarea tratatului de aderare, profesorul clujean Vasile Puşcaş şi-a lansat miercuri, la Universitatea din Oradea, cartea "Spiritul european, azi".

Universitarul orădean Mihai Maci de la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, departament ce a organizat evenimentul, a fost cel care a vorbit, succint, despre cartea lui Puşcaş, spunând că este un volum care pune cititorii în faţa unor probleme. "Uniunea Europeană a devenit o problemă pentru noi", a spus Maci.

Prezentarea a fost continuată chiar de autor, care le-a vorbit celor câteva zeci de profesori şi studenţi adunaţi la Biblioteca universitară despre viitorul Uniunii Europene şi al cetăţenilor europeni, inclusiv românii.

"După şase ani, am eşuat în a utiliza o oportunitate extraordinară, de a adera la Uniunea Europeană pentru a ne dezvolta şi pentru a avea eventuale beneficii. Toată lumea asociază UE cu libera circulaţie şi cu supermarketurile, dar în ceea ce priveşte procesul de dezvoltare pe care noi ar fi trebuit să-l urmărm, cred că el a fost abandonat în favoarea unei creşteri nesănătoase, neţinând cont că, aşa cum se întâmplă în politica internă, şi în politica internaţională este bine să gândeşti predictiv", a spus Puşcaş.

În prezent, Uniunea Europeană, a spus profesorul, e de "mirarea lumii", pentru că are cea mai prelungită criză, iar asta pentru că mai-marii europeni n-au făcut nimic pentru a o stopa. "În Europa, criza e structurală, nu doar financiară", le-a spus Puşcaş orădenilor.

Vorbind despre frustrarea pe care o simte pentru că dezbaterile din 2005 şi 2006 despre cum ar trebui să funcţioneze Uniunea Europeană n-au dus nicăieri, Puşcaş a previzionat că Europa se va confrunta cu o criză politică, întrucât cetăţenii nu vor mai avea încredere în politicieni.

Drept urmare, Puşcaş şi-a îndemnat ascultătorii să ia iniţiativa. "Vă propun să aveţi curajul să gândiţi o altă Uniune Europeană. Acum, că suntem în Uniunea Europeană, avem obligaţia să venim cu inovări", a spus profesorul. Concluzionând că UE nu se va dezvolta "dacă nu iese în procesul de globalizare", fostul ministru a precizat că există pericolul ca Uniunea "să se transforme în 5-10 ani într-un splendid muzeu de tehnologie al secolului XX".

În cadrul aceluiaşi eveniment de la Biblioteca universitară, pe lângă cartea semnată de Puşcaş au fost lansate alte două volume: "Modelul negociatorului (idiosincrazii în procesul decizional al politicii externe)", de Melania-Gabriela Ciot, şi "Procesul decizional la nivelul Consiliului UE (Comportamentul României)", de Arabela Iris Şter.