Fostul ofițer MAI care a minţit medicii de la Spitalul de Urgență Profesor Doctor Dimitrie Gerota, spunând că n-a fost plecat în străinătate, şi ulterior a fost bănuit că ar fi infectat cadre medicale, a scăpat de dosarul penal, acesta fiind clasat. Procurorii au susţinut că «nu s-a putut stabili cert împrejurarea în care persoana s-a infectat şi dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din spital»".

Potrivit site-ului de ştiri Hotnews.ro, procurorii arată că fostul ofițer Nelu Lupu a călătorit în Israel şi Palestina când ţările nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu.

Cercetările efectuate de autorități au mai stabilit că nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu bărbatul de 60 de ani (80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul Covid-19, ceea ce, alături de alte probe administrate, a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus a fostului ofițer MAI în cadrul călătoriei în statul Israel.

Procurorii au clasat şi cercetarea privind falsul în declaraţii, cu privire la faptul că bărbatul nu a completat în formular vizita făcută în Israel. Autorităţile zic că formularul nu era impus la nivel naţional, era un formular liber.

"Necompletarea conformă a unui astfel de formular, impus prin autoritatea statului, poate constitui elementul material al infracţiunii de «zădărnicirea combaterii bolilor», ceea ce în prezenta cauză nu se aplică, pacientul asumându-şi prin semnătură un formular intern, adoptat anterior apariţiei pandemiei de Covid-19 . Infracţiunea de «fals în declaraţii» presupune ca acţiunea făptuitorului de a declara necorespunzător adevărului să aibă ca scop producerea unei consecinţe juridice, iar potrivit legii sau împrejurărilor declaraţia în sine să servească la producerea acelei consecinţe urmărite. Cercetările efectuate nu au identificat consecinţe juridice produse prin răspunsul neconform oferit de făptuitor", au transmis autorităţile potrivit sursei citate.

Nelu Lupu de 60 de ani, fost ofiţer de Poliţie, a fost internat din 5 martie la Spitalul Gerota. Bărbatul a ascuns că fusese plecat în vacanță în Israel, de unde s-a întors în 26 februarie. La momentul internării, el declarase pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării în ultimele două luni. El s-ar fi simţit rău şi a mers la spital în 3 martie, a doua zi s-a întors la serviciu, iar în 5 martie a mers din nou la Gerota şi a fost internat. În 9 martie s-a confirmat că este bonav de Covid-19.

După diagnostic, Spitalul Gerota a intrat în carantină, mai multe cadre medicale, între care şi managerul unităţii, şefa secţiei ATI, fiind confirmate cu noul coronavirus.

Bărbatul este pensionar al MAI din 2015, a fost şef la două secții de poliție de sector şi apoi director al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. În prezent, este angajat la Administraţia Domeniului Public din sector 4. Şeful instituţiei, Marian Goleac, confirmase în martie că bărbatul a intrat în contact cu cei 120 de angajaţi ai direcţiei şi a împărţit mărţişoare. 

Pe 11 martie, procurorii au deschis dosar penal pe numele poliţistului pensionar bolnav de Covid-19.