Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat joi că organizaţia nonguvernamentală pe care o va lansa este una cu "obiective politice", adăugând că vor fi continuate unele dintre proiectele echipei cu care a fost la guvernare şi că este luat în calcul inclusiv un proiect politic nou, "o mişcare politică sau un partid politic".

"E o organizaţie neguvernamentală cu obiective politice, în măsura în care politică înseamnă să fi preocupat de viaţa cetăţii, de ceea ce se întâmplă în societate. Aş vrea în primul rând şi am vrea în primul rând, pentru că vor fi parte a acestei asociaţii, în momentul în care o vom lansa, mai mulţi dintre membrii fostului Guvern, la nivele diferite, aş vrea să continuăm să lucrăm pe anumite proiecte pe care le-am început cât am fost la guvernare şi care nouă ni se par importante ca ele să fie implementate şi în domeniul economic şi în domeniul social, în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii şi aşa mai departe", a declarat Cioloş, potrivit site-ului gandul.info.

Ex premierul a precizat că va veni inclusiv cu propuneri legislative care să poată fi susţinute de formaţiunile aflate în Parlament, referindu-se în special la PNL şi USR, care l-au sprijinit ca figură de premier în campania electorală şi cu care îşi doreşte să aibă şi în viitor o colaborare deschisă şi onestă.

"Deci vom coagula, vom concentra competenţă tehnică, specifică, politică pe anumite domenii, pentru a veni atât cu propuneri care pot face obiectul unor propuneri legislative în Parlament, prin intermediul partidelor membre în Parlament, dar şi cu propuneri de proiecte care pot fi implementate în colaborare directă cu mediul de afaceri, cu alte organizaţii neguvernamentale care lucrează pe anumite domenii şi care au nevoie de această expertiză, pentru a putea implementa proiecte", a spus el. 

Totuşi, acesta a evitat să dea un răspuns concret la scenariul unei colaborări strânse cu liberalii. Însă a dat asigurări că, atunci când va exista o astfel de decizie o va face publică, şi că în acest moment nu există niciun fel de înţelegere închegată cu nici una dintre formaţiuni.  

"Luăm în calcul foarte serios inclusiv un proiect politic nou, deci un proiect politic, o mişcare politică sau un partid politic. Indiferent de opţiunea pe care o vom avea, obiectivul nostru este să putem contribui la un proiect politic credibil sau o alternativă politică credibilă pentru viitoarele alegeri, dar care să nu aştepte viitoarele alegeri, pentru a veni cu anumite propuneri care să poată să fie implementate până atunci", a conchis fostul premier tehnocrat.