Fostul premier PSD Marcel Ciolacu, acum președinte al Consiliului Județean Buzău, s-a întâlnit în Italia cu Ionel Arsene, fost lider PSD și fost șef al Consiliului Județean Neamț, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare și aflat pe lista persoanelor urmărite internațional de Poliția Română.
Întâlnirea este dezvăluită de HotNews.ro, care a publicat miercuri, în exclusivitate, fotografii cu cei doi. Potrivit publicației citate, Ciolacu și Arsene, însoțiți de familii, au petrecut câteva zile la sfârșitul lunii iunie în nordul Italiei.
Imaginile primite de publicație de la un martor ocular îi surprind în dimineața zilei de 25 iunie, la o masă de pe terasa hotelului de lux Villa Cortine Palace, de pe malul Lacului Garda. Același site de știri arată că prețurile pentru o cameră la acea vilă încep de la 800 de euro / noapte în sezonul de vară.
Miercuri, jurnaliștii HotNews l-au abordat pe fostul premier la intrarea în sediul Consiliului Județean Buzău și l-au întrebat dacă s-a întâlnit cu Arsene. „Am o rugăminte: ce fac eu personal nu privește pe nimeni”, a răspuns Ciolacu.
Condamnat definitiv, dar în libertate în Italia
Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean Neamț și fost lider al PSD Neamț, a fost condamnat definitiv în martie 2023, de Curtea de Apel Brașov, la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență. El plecase, însă, din România înainte de pronunțarea sentinței și se afla în Italia.
Autoritățile române au solicitat predarea lui, însă demersul a eșuat definitiv în iunie 2025, când Curtea Supremă din Italia a respins recursul procurorului general din Bari. Avocații fostului politician au invocat starea sa de sănătate și riscul la care ar fi expus dacă ar fi încarcerat în România, arată Hotnews.ro.
Ionel Arsene a rămas în Italia și figurează în continuare pe lista persoanelor urmărite internațional de Poliția Română.